ZIUA EROILOR SĂRBĂTORITĂ DE POLIŢIŞTII DIN ALBA
Azi, de Înălţare, poliţiştii din Alba şi-au manifestat recunoştinţa faţă de jertfele aduse de eroii neamului care, prin sacrificiul suprem au asigurat dăinuirea poporului român pe aceste meleaguri.
În acest context, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc o şedinţă festivă, la care au participat poliţiştii inspectoratului şi cei ai Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi care a fost condusă de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal Ioan Nicolae Căbulea.
Invitatul de onoare al acestei festivităţi a fost Tudor Roşu, istoric în cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia care le-a vorbit poliţiştilor despre însemnătate acestei zile şi contextul istoric în care s-a stabilit sărbătorirea ei de Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile după Înviere.
Începând cu ora 12,00, reprezentaţi ai poliţiei au fost prezenţi în locaţiile în care au fost organizate de către autorităţile locale, manifestări comemorative şi depuneri de coroane de flori.
CINSTIRE EROILOR NEAMULUI!