Startul ediţiei 2012 a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti” a fost dat prin spectacolul „Zulenka”, realizat de Teatrul de Păpuşi „Prichindel”, în regia lui Cristian Pepino. De altfel, prima zi a festivalului aparţine lui Cristian Pepino, care a avut încă o piesă în programul zilei: o altă piesă pentru copii, „Inimă de piatră”, realizată la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova.
„Zulenka” este piesa prin care Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia a ţinut să marcheze împlinirea a 60 de ani de la naştere. Echipa spectacolului „Zulenka” este formată din: Cristian Pepino – regizor artistic, Cristina Pepino – scenograf, Dan Bălan – compozitor, Levente Szocs – maestru sunet, Ovidiu Tămăşan – maestru lumini, Vlad Tănase – construcţie păpuşi, Mirela Tămăşan – croitorie, Marin Goia – decoruri. Distribuţia: Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorţeanu, Ramona Mincu Benchea, Radu Hăprian Dan, Ioan Pompiliu Cristea.
Cafeaua cu tâlc a prilejuit întâlnirea cu muzicianul A.G. Weinberger şi cu Marius Vizante, care au încercat să creioneze starea actuală a artistului român, în principal a actorului de teatru şi a muzicienilor adevăraţi.
Au gustat din cafeaua cu tâlc ziariştii, staff-ul festivalului, Ion Dumitrel (preşedintele CJ Alba), Ioan Bogăţan (care din postura de fost viceprimar a fost un important susţinător al festivalului), Ioana Bogăţan, directorul festivalului.
A.G. Weinberger recunoaşte că artistul are nevoie de un public cu bani (chiar dacă este vorba de snobi) pentru că doar astfel el, artistul, poate trăi, se poate îngriji de familie şi de propria trupă de muzicieni.
A.G. Weinberger: „Noi artiştii trăim din snobi! God bless the snob!
Noi artiştii suntem nişte speculanţi de emoţii. Suntem a doua categorie de speculanţi, după politicieni.
Din partea asta a baricadei (n.a. – din partea artiştilor) eu apreciez doar o categorie de public: publicul plătitor. Nu mă interesează publicul care nu are bani. Eu ştiu că am 12 oameni pe care trebuie să-i plătesc. Dacă nu avem public, public cu bani, organizaţia noastră se duce dracului.
Brandurile costă, nu sunt ieftine, dar brandurile se construiesc greu. Eu însumi sunt un brand, pe care l-am construit, l-am îngrijit, l-am crescut cu atenţie timp de peste 30 de ani. Nu mă interesează că un anumit public nu are 50 de lei să meargă la teatru sau la un concert. Mă interesează publicul plătitor. Am de îngrijit o familie şi nişte oameni care îmi sunt foarte loiali.
Eu sunt suveran! Nu am lucrat niciodată pentru nimeni, am lucrat doar pentru mine!”
(va urma)
Iulian Brok