Alba Iulia, capitala unei regiuni cu 8 judeţe

11 septembrie 2012 16:270 comments

Discuţiile contradictorii din anul 2011 privind regionalizarea României au constituit punctul de plecare (pretextul) la Arhivele Naţionale din Alba Iulia pentru o expoziţie privind organizarea teritorială în perioada anilor 1938 – 1940. Din motive de gestionare mai eficientă, România s-a organizat în prag de război în 10 mari ţinuturi: Crişuri, Mureş, Timiş, Suceava, Prut, Nistru, Dunării, Jiu, Argeş, Dunării. Ţinuturile erau conduse de către un reprezentant regal – care era ales dintre generali sau dintre universitarii cu doctorat, după cum a explicat arhivistul Silviu Ionaş, realizatorul expoziţiei.
Ţinutul Mureş, din care făcea parte judeţul Alba, mai avea încă 7 judeţe în componenţă: Ciuc, Făgăraş, Mureş, Odorhei, Sibiu, Târnava-Mare, Târnava-Mică, Turda. Recunoscând importanţa oraşului Alba Iulia în realizarea Marii Uniri a românilor, oraşul a primit funcţia de capitală a Ţinutului Mureş.
Expoziţia de la Arhivele din Alba Iulia cuprinde documente importante din fondul Rezidenţa Regală a Ţinutului Mureş: un ordin circular referitor la consultarea obştilor în legătură cu noua arondare administrativă; schema de organizare a aparatului administrativ al Ţinutului Mureş; liste cu participanţii la ceremonia de instalare a Rezidentului regal, generalul Dănilă Papp; programul manifestărilor din ziua de 18 august 1938 cu ocazia instalării Rezidentului regal; invitaţie la ceremonia de instalare a Rezidentului regal; depunerea jurământului de către Secretarul General al Ţinutului Mureş, dr. Petru Roşca; corespondenţă în legătură cu inspecţia făcută de subsecretarul de stat dr. Coriolan Baran. Propuneri referitoare la „decongestionarea” Ţării Moţilor; raport adresat Rezidentului regal, referitor la dificultăţile cu care se confruntă Ţinutul Mureş. Este amintită şi problema Moţilor pentru care nu „s-a realizat o îmbunătăţire de fond a condiţiilor de existenţă”.

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com