Alba Iulia este gazda festivalului „Alba Iulia Music and Film”

11 septembrie 2012 16:260 comments

Alba Iulia îşi întregeşte patrimoniul de evenimente culturale cu un nou festival.
În Cetatea din Alba Iulia se va desfăşura, la finele lunii septembrie, un nou eveniment cultural: „Alba Iulia Music and Film” Festival, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia. Programul este unul ambiţios şi îşi propune să aducă mai aproape de cultură albaiulieni şi vizitatori deopotrivă, iar organizatorii doresc să transforme festivalul într-o tradiţie a Cetăţii.
Timp de patru zile, spectatorii vor avea parte de proiecţii de filme în sală şi în aer liber, concerte de muzică, evenimente speciale care leagă cele două arte – cum ar fi proiecţia de film mut cu acompaniament live sau crearea muzicii unui film live, ateliere de imagine şi cursuri pentru copii. Pentru un eveniment cât mai complex, organizatorii vor aduce la Alba Iulia echipament tehnic de ultimă generaţie, două ecrane gigant speciale pentru proiecţiile în aer liber, precum şi instalaţii de sunet şi lumini profesioniste.
Pentru deschiderea festivalului, organizatorii au pregătit o proiecţie specială a filmului „Mihai Viteazu” (1971) – variantă restaurată, în memoria celebrului compozitor Tiberiu Olah. Alături de regizorul Sergiu Nicolaescu, la spectacol sunt aşteptaţi Ion Besoiu, Florin Piersic, Mircea Albulescu şi Ioan Buluca. O altă proiecţie specială este „Undeva la Palilula” (2012, regia Silviu Purcărete), unde sunt aşteptaţi, alături de regizor, George Mihăiţă şi Constantin Chiriac. La proiecţia filmului „Despre Oameni şi Melci”, inclus şi el în program, vor veni regizorul Tudor Giurgiu, actorii Andi Vasluianu şi Dorel Vişan şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile.
Programul festivalului mai include filme de referinţă ale cinematografiei româneşti şi străine, precum şi concerte. Evenimentele se vor desfăşura pe două scene în aer liber, amplasate în Piaţa Cetăţii şi în curtea interioară a Palatului Principilor, şi într-o sală a Palatului Principilor.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com