Alba Iulia sărbătoreşte 90 de ani de la Încoronarea regilor care au făcut România Mare
Luni, 15 octombrie 2012, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la Încoronarea regilor întregitori Ferdinand şi Maria în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, în oraşul nostru se vor afla ca invitaţi speciali principesa Margareta – moştenitoarea tronului şi succesoare la conducerea Casei Regale a României, principele Radu (soţul principesei Margareta, viitor principe consort) şi tânărul principe Nicolae.
Suita regală va sosi cu trenul regal, care va opri în gara Alba Iulia la ora 11.30.
Primirea va fi făcută în prezenţa regimentului de gardă şi o fanfară militară, după care va urma un Te Deum la Catedrala Încoronării şi o întâlnire privată a reprezentanţilor Casei Regale cu arhiepiscopul de Irineu de Alba Iulia.
Principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae vor asista apoi la vernisajul unei expoziţii speciale la Muzeul Naţional al Unirii în care vor fi expuse coroanele regale purtate de regii Ferdinand şi Maria, sceptrul, mantiile reginei Maria şi celelalte obiecte ale celor doi regi.
Să notăm că Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria a constituit ultimul episod prin care se consfinţea unirea tuturor provinciilor româneşti sub un singur sceptru, cel al regelui Ferninand, numit de popor Întregitorul sau Loialul.
Iulian Brok