Bibliobuzul aduce cartea aproape de tine
O activitate inedită se adaugă celor derulate în ultimii ani de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi Căminul de persoane vârstnice din Alba Iulia, în cadrul parteneriatului încheiat între cele două instituţii. Este vorba despre un prim popas al bibliobuzului în curtea Căminului de persoane vârstnice Alba Iulia, care a avut loc miercuri,14 august a.c. începând cu orele 11. Bibliotecarele, Felicia Colda şi Alexandra Salaoru, le-au propus vârstnicilor o altfel de călătorie: călătoria în lumea cărţii.
Sprijiniţi de personalul căminului şi ghidaţi de bibliotecare, oamenii şi-au ales „destinaţiile de călătorie”: romane istorice, literatură religioasă, nuvele, cărţi autobiografice. De la dorinţa de a reciti autorii preferaţi (Tolstoi, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Mihai Eminescu) la aceea de a face cunoştinţă cu cărţi noi, mai ales cele semnate de scriitori din judeţul Alba, vârstnicii s-au arătat încântaţi şi interesaţi nu numai de cărţi, ci şi de ideea venită din partea doamnei Felicia Colda de a-şi aşterne propriile gânduri, trăiri, amintiri, poveşti pe hârtie astfel încât, peste un timp, ele să poată fi cuprinse într-un volum.
La orice vârstă şi oriunde ai fi, cartea poate deveni tovarăş, prieten, interlocutor sau, de ce nu, o minunată călătorie.