Deţinutul Ştefan Tărăbuţă de la Penitenciarul Aiud expune la Cluj
Joi, 31 octombrie 2013, ora 17.00, Turnul Croitorilor din Cluj va găzdui vernisajul expoziţiei „Visând speranţa”, organizată în cadrul programului „Arta în Penitenciare”. Expoziţia şi artistul vor fi prezentate de Ioan Hădărig – sociolog, directorul artistic al Fundaţiei Inter-Art, şi Ciprian Sabău – director adjunct al Penitenciarului Aiud.
Programul „Arta în penitenciare” continuă proiectul Prison Art, o premieră mondială şi un experiment artistic la care au participat 10 artişti din 7 ţări precum şi 7 persoane private de libertate din Penitenciarul Aiud, dar şi proiectul Liter Art, la doua ediţie în 2013.
Simpozionul Liter Art este o manifestare de creaţie literară şi ilustraţie de carte, având ca scop creerea interacţiunii între grupuri diferite de creatori: persoane private de libertate, persoane din societatea civilă şi persoane din cadrul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială al Penitenciarului Aiud, după cum a precizat Ioan Hădărig.
În cadrul Liter Art, timp de 5 zile în interiorul Penitenciarului de la Aiud, s-a lucrat cu deţinuţii, cu sprijinul comunităţii şi personalului instituţiei. Ştefan Tărăbuţă a participat şi el la acest amplu şi important proiect, iar expoziţia de la Cluj Napoca reprezintă un eveniment cultural inedit, o încercare de definire a unui spaţiu neconvenţional în care se desfăşoara un fenomen artistic, explică Ioan Hădărig.
Organizatorii expoziţiei de la Cluj sunt Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor” din Cluj-Napoca, Penitenciarul Aiud – Serviciul Reintegrare Socială, Fundaţia Inter-Art Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud. (I.B.)