Echipa lui Marius Oprea face noi investigaţii arheologice la Penitenciarul Aiud
Echipa de istorici arheologici condusă de Marius Oprea deschide o nouă serie de cercetări la Aiud. Marţi, 23 octombrie 2012, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj începe campania de cercetări arheologice în interiorul penitenciarului din Aiud, destinată căutării, descoperirii şi recuperării săbiilor de patrimoniu ascunse în această zonă de câţiva dintre deţinuţii politici, în perioada 1956-1960.
La începutul regimului comunist – ne spun cei de la IICCMER – la Penitenciarul din Aiud au fost închişi militari din fosta Armată Regală Română; este vorba de generali şi ofiţeri superiori, cărora le-au fost confiscate săbiile, ordinele, medaliile şi decoraţiile militare, unele conferite de regii României.
Autorităţile comuniste intenţionau să dezasambleze şi să topească obiectele ceremoniale militare, pentru recuperarea metalului, dar mai ales, ca gest de distrugere a unor simboluri istorice şi culturale care aparţineau României regale, Românei vechi.
Cu riscul propriei vieţi, unii dintre deţinuţii politici au reuşit să salveze şi să ascundă în incinta închisorii circa 90 de săbii deosebite, cu inscripţii şi reprezentări heraldice gravate sau reliefate.
Secretul acestor acţiuni a fost păstrat cu stricteţe de către cei implicaţi, până după căderea regimului comunist. Primele declaraţii publice referitoare la aceste fapte au fost înregistrate în 1993.
Căutarea acestor obiecte de patrimoniu se va face pe baza mărturiilor documentate şi planurilor provenite de la foştii deţinuţi politici care le-au ascuns (care nu mai sunt în viaţă) şi a informaţiilor provenite de la foşti angajaţi ai penitenciarului.
„Încercarea de recuperare a acestor săbii reprezintă o datorie de onoare pentru orice român şi poate fi considerată o regăsire a unei părţi din trecutul naţiunii distrus cu bună ştiinţă de către autorităţile regimului comunist”, a precizat Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER.
Pe şantierul arheologic de la Penitenciarul Aiud va lucra o echipă de arheologi şi istorici sub coordonarea lui Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER, Gheorghe Petrov, arheolog expert la muzeul din Cluj şi IICCMER, Paul Scrobotă (director Muzeul de Istorie Aiud), Gabriel Rustoiu (directorul general al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia) şi Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda). Forţa de muncă necesară pentru săpăturile arheologice va fi asigurată de către Penitenciarul Aiud prin persoanele private de libertate.
Cercetările vor avea loc în colaborare cu Penitenciarul Aiud, Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud, Primăria Aiud, Muzeul de Istorie din Aiud, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie din Turda.
Iulian Brok
20:23
Interesanta si spectaculoasa initiativa. Sa speram ca acele sabii vor fi gasite. Echipa este doar cu numele a d-nului Oprea, insa realitatea este cu totul alata. Oricum, ce au facut acesti cativa oameni in cativa ani de zile, este chiar de admirat.