Puţine popoare se pot lăuda cu un Nume şi un Prenume devenite o entitate literară, adică un Dicţionar al Înţelepciunii: EMINESCU.
Cel trecut de Cernăuţi, să-şi ungă vârsta cu Şcolile Blajului, cu supremaţia maturităţii de capitală, Alba Iulia, să întindă râului, ramului frumuseţea unui suflet adorat de mireasma geniului, din care a făcut cel mai scump omagiu poporului român.
El, Eminescu, Fiu al Limbii Române, pentru care a suferit, s-a împotrivit denigratorilor, avea să ajungă un Martir al ei, tras, de fapt, pe-o alt fel de roată a istoriei decât Horea, Cloşca şi Crişan, vândut de agenţii străine, minţit, hărţuit, împroşcat cu noroi.
Şi totuşi, dincolo de cortegiul de umbre şi năvalnic nămol politic, ne-a lăsat cel mai demn demers pentru a ne socoti Fii adevăraţi ai Patriei: Însăşi Iubirea Ei, apărarea şi promovarea ei printre poparele lumii. Ne-a lăsat moştenire o Ţară inconfundabilă: Limba Română, seva ei clocotitoare precum seminţele în aburii pâinii, adică Poezia, Cultura Naţională.
De fapt ne-a lăsat propria lui biografie ca Dicţionar al Înţelepciunii. Ca să fim mereu mândri de un asemenea răsărit de soare, ne roagă tăcut doar să îl citim, să-l răsfoim cu inima şi dacă ne putem bucura să o facem din generaţie în generaţie.
Mereu cu acest Dicţionar în suflet, Ion Mărgineanu prin „Informaţia de Alba” vă încredinţează că acest dicţionar este chiar fereastra poporului român deschisă spre lume.
La Mulţi Ani unui asemnea Dicţionar, oglindă a veşniciei românităţii!
Ion Mărgineanu