Eveniment cultural

8 ianuarie 2020 15:231 comment

Miercuri, 8 ianuarie 2020, ora 11.00 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a fost vernisat exponatul lunii ianuarie, Semne grafice pe un mâner de capac de la Tărtăria.

Artefactul supus atenției publicului provine din săpătura arheologică preventivă efectuată în anul 2014 în situl de la  Tărtăria-Gura Luncii cu ocazia lucrărilor de modernizare a tronsonului CFR Vințu de Jos – Simeria.

Piesa arheologică aflată în colecția muzeului albaiulian provine de la un vas de cult, fiind o apucătoare antropomorfă a unui capac. Pe suprafața acesteia sunt sugerate, prin incizii, două fețe umane, opuse una celeilalte. In registrul inferior, identificăm, un grup de semne care ne conduc spre interpretarea lor ca o încercare de redare, simplificată, a unei ideograme.

Asemenea reprezentări se găsesc numeroase în întregul spațiu al culturilor preistorice din Asia Mică până în Europa Centrală, databile între mileniile VI-IV î. Hr. Astfel, piesa se alătură seriei de artefacte preistorice ce prezintă ansambluri de însemne abstracte (ideograme), cu caracter liniar, ce transmit, poate, idei și “povestiri” vehiculate în epocă, caracteristice civilizațiilor agrare.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

 

 

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com