EVENIMENT LITERAR Doina Ruşti s-a întâlnit cu scriitorii din Alba Iulia

15 aprilie 2013 13:090 comments

Doina RustiSediul filialei Alba-Hunedoara a găzduit o întâlnire de genul celora care se practică în ţările occidentale: scriitoarea Doina Ruşti s-a întâlnit cu publicul albaiulian, în mare parte public specializat: scriitori, bibliotecari, universitari, studenţi.
Doina Ruşti şi-a prezentat cea mai recentă carte: „Mămică la două albăstrele”. La eveniment au ţinut să fie prezenţi scriitorii Ştefan Dinică, Cornel Nistea, Gheorghe Dăncilă, Mircea Stâncel, Constantin Blanariu, Mihai Pascariu, Ioan Nistor, Sonia Elvireanu, Monica Grosu, Daniela Ghigeanu, Gabriela Chiciudean, Daniel Dăian. De la Biblioteca Judeţeană au fost prezente Mioara Pop şi Cristina Smadea, Petru Făgăraş din Sebeş, precum şi artiştii plastici Diana Ţuculescu şi Gheorghe Urdea.
Întâlnirea a fost moderată de poetul, criticul şi istoricul literar Aurel Pantea, preşedintele USR filiala Alba-Hunedoara.
„Mămică la două albăstrele” este un roman care are loc pe fondul evenimentelor politice din vara anului 2012, premierul Victor Ponta fiind personaj principal.
Dar iată cum îşi descrie romanul autoarea: „Tot ce trăim acum, în ultimii ani, se datorează unei moşteniri şi a pasiunii unora pentru distrucţie. Este un roman despre ce am trăit cu toţii vara trecută. Modul cum au fost schimbate pe neaşteptate legi, oameni, în fiecare zi se schimba ceva care mă stresa şi care m-a oprit să mai scriu cartea despre paşoptişti la care lucram atunci. Numele cărţii vine de la afirmaţia unei femei din cartie care a spus într-o zi: „Sunt mămică la două albăstrele”. Titlul vine de la acest genitiv greşit, venit dintr-un locativ. Nu mai spunem astăzi: „Ne vedem în faţa magazinului Unirea”, spunem „Ne vedem în faţă la magazinul Unirea”.
„În vara anului 2012 se întâmplau tot felul de lucruri, dar se vorbea numai de Ponta; am încercat să aflu ce simţea, am încercat să intru în pielea lui. De altfel cartea începe cu întâlnirea din aeroport dintre Ponta şi ministrul britanic de externe… La un moment dat am vrut să-i trimit cartea lui Ponta, dar m-am gândit că rămâne nedeschisă”, explică autoarea.
Spre deosebire de alţi scriitori, Doina Ruşti are o poveste integrală, cu final clar, nelăsând cititorului să aleagă: finalul este câte se poate de clar, povestea este integrală, fără multe semne de întrebare privind firul evenimentelor…
La finalul întâlnirii de la Alba Iulia s-au dat autografe şi s-au făcut poze cu autoarea.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com