Exponatul lunii la muzeul albaiulian
Marţi, 6 august 2013, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va avea loc un nou episod din proiectul Exponatul lunii august.
Exponatul lunii august este un tablou semnat de celebrul artist român interbelic Theodor Pallady: Nud în fotoliu galben.
Tabloul face parte din vechea colecţie a muzeului albaiulian, fiind inclus în patrimoniul său în timpul directoratului lui Ioan Berciu (aşadar din perioada 1938-1952).
Lucrarea este datată în anii 30 ai secolului XX (poate chiar anterior) după tuşele, pe care le regăsim în lucrările artistului din perioada când a activat în Franţa (1910-1940).
Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. (I.B.)