Expoziţie în cadrul proiectului Artă şi tradiţie pentru Sebeş

10 septembrie 2012 13:340 comments

La Sebeş a avut loc prima expoziţie a celor care participă la cursurile de pictură şi desen, din cadrul proiectului „Artă şi tradiţie pentru Sebeş”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Sebeş şi Asociaţia „Arttrad Valea Frumoasei”, iar vernisajul a avut loc în parcul din faţa Primăriei.
Printre cei care au vorbit s-au numărat Monica Chindriş – manager proiect, preotul paroh Florin Gatea – gazda locaţiei cursurilor de la Biserica Greco-Catolică, Dori Susan – iniţiatorul proiectului, Nelu Fulea, Firuţa Vlad, colaboratori ai proiectului.
Evenimentul a avut mai multe momente, cuprinzând dansuri ale copiilor, cântece etc. Cei de la grupul Edelweiss (condus de Elena Damian) au interpretat câteva dansauri săseşti, iar copiii din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” (îndrumaţi de Ema Şalapi) au completat programul cu dansurile sportive.
Partea muzicală a fost continuată de prietenii de la Cenaclul „Sunetul Muzicii” (coordonat de solistul vocal Nick Iosub), Maria Mihaela Oancea, Laura Bâscă şi Georgiana Petrescu.
Copiii din acest proiect au dat tot ce au ei mai bun, o combinaţie de talent şi multă muncă, dar nu-i putem uita pe cei doi îndrumători: Nelu Fulea şi Dori Susan. Efortul acestor copii a fost impresionant, iar rezultatele pe măsură: este vorba de peste 260 de lucrări pe pânză, sticlă, hârtie.
Aşteptăm cu interes următoarele evenimente în cadrul proiectului „Artă şi tradiţie pentru Sebeş” sau în alte proiecte similare!

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com