Festivalul Naţional de Folclor Strugurele de Aur

2 septembrie 2012 15:321 comment

În perioada 6 – 9 septembrie, are loc a XII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor Strugurele de Aur. La fel ca la ediţiile precedente, evenimentul are loc la Alba Iulia (în primele 3 zile) şi la Jidvei (ultima zi a festivalului). Evenimentul este organizat de SC Jidvei SRL şi Consiliul Judeţean Alba.
Judeţul Alba va fi reprezentat de 8 concurenţi, printre care şi Ina Todoran, frumoasa şi talentata interpretă originară din Crăciunelul de Jos. În total, vor fi 48 de concurenţi din toată ţara, care se vor lupta pentru cele două Mari Premii, la secţiunea solişti vocali şi la secţiunea instrumentişti.
Câştigătorii Marilor Premii vor fi recompensaţi cu 10.000 lei, iar Premiul I de la ambele secţiuni va primi 8.000 lei. În total, premiile acestei ediţii se ridică la suma de 73.000 lei. În plus, pe lângă Marele Premiu şi premiile I, II, III la fiecare secţiune, vor mai fi acordate: Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului”, Premiul Cramei Jidvei, Premiul special al juriului, Premiul de popularitate, Premiul special al Orchestrei Jidvei România, Premiul pentru cel mai autentic costum popular.
Programul festivalului
Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor
6 septembrie, ora 18:00 – Prima zi de concurs şi recitaluri
7 septembrie, ora 18:00 – A doua zi de concurs şi recitaluri
8 septembrie, ora 18:00 – Gala Laureaţilor
Jidvei, piaţa primăriei
9 septembrie – Ecoul Galei Laureaţilor.
Câştigătorii ultimelor ediţii:
2007 – Ancuţa Matei din Şibot, judeţul Alba
2008 – Stana Stepanescu din Banat (judeţul Caraş-Severin) şi Eugenia Horoba din Târlişua (judeţul Bistriţa-Năsăud)
2009 – Emilia Dorobanţu din Slatina (judeţul Olt) şi Loredana Streche din Corabia, (judeţul Olt)
2010 – Sebastian Stan din Sibiu
2011 – Bogdan Toma din Ţinutul Pădurenilor, judeţul Hunedoara.

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com