Încă un premiu pentru spectacolul „Zulenka”
În perioada 22 noiembrie-1 decembrie 2012 la Bucureşti a avut loc cea de a 8-a ediţie a Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”. Organizat de Teatrul „Ţăndărică”, festivalul a avut 50 de evenimente cu participanţi din 9 ţări.
Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia s-a numărat printre participanţi, fiind premiat pentru spectacolul „Zulenka” cu premiul pentru virtuozitatea mânuirii.
Este al treile festival unde spectacolul „Zulenka” este premiat: în noiembrie spectacolul a primit o distincţie la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” de la Cluj, iar în noiembrie a primit două premii la Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” de la Galaţi.
„Acest festival este unul dintre cele mai importante în teatrul de animaţie atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional. Este foarte greu să treci de preselecţie, însă şi mai greu să câştigi ceva. În acestă ediţie juriul a fost format din 13 membrii români şi străini: directori de teatre, critici teatrali”, a declarat Ioana Bogăţan, managerul teatrului albaiulian.
Echipa spectacolului: Cristian Pepino – regizor artistic, Cristina Pepino – scenograf, Dan Bălan – compozitor, Levente Szöcs – maestru de sunet, Ovidiu Tămăşan – maestru de lumini, Vlad Tănase – construcţie păpuşi, Mirela Tămăşan – croitorie, Marin Goia – decoruri.
Distribuţia: Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorţeanu, Ramona Mincu Benchea, Radu Hăprian Dan, Ioan Pompiliu Cristea.
Iulian Brok