“Județul Alba. Istorie, cultură, civilizație”

14 februarie 2013 10:230 comments

Vineri, 15 februarie, de la ora 13.00, în Aula Magna a Universității din Alba Iulia va avea loc lansarea volumului Județul Alba. Istorie, cultură, civilizație. Evenimentul este unul special, ce face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 45 de ani de la înființarea județului Alba.
Realizat sub patronajul Consiliului Județean Alba, volumul prezintă, în 400 de pagini, editate în condiții grafice deosebite, evenimentele petrecute pe meleagurile județului Alba din preistorie și protoistorie până în zilele noastre. Capitole din lucrare sunt dedicate și etnografiei, manifestărilor culturale, învățământului, monumentelor istorice și ecleziastice, precum și traseelor culturale din județul Alba. Sunt astfel surprinse pagini din istoria dacilor, romanilor, daco-romanilor, românilor și a altor etnii care s-au manifestat și au lăsat urme materiale sau spirituale ce pot fi văzute acum în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, dar și în alte muzee din țară și străinătate
„Acest volum ce prezintă istoria județului Alba, este o sinteză a locului și rolului pe care aceste meleaguri l-au jucat în devenirea istorică a României.
n urmă cu 45 de ani, la 17 februarie 1968, județul Alba își relua locul binemeritat pe noua hartă a României, ar Alba Iulia, oraș aflat la răscrucea marilor drumuri dar și la răscrucea istoriei românilor, își relua statutul de capitală.
Acest volum este o mărturie ce vine să le aducă aminte tuturor că Alba Iulia a fost capitală a acestei zone din inima României începând din antichitate și până în zorii epocii moderne, iar atunci când nu a deținut rolul de capitală, din cauza politicilor de deznaționalizare inaugurate de Dictatul de la Viena și continuate apoi de regimul de sorginte sovietică instalat în România de după al doilea război mondial, Alba Iulia a fost în miezul unor momente cruciale din istoria neamului românesc.” – a spus Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com