Judeţul Alba va avea orchestră de cameră
Conducerea Consiliului Județean Alba a avizat astăzi favorabil înființarea unei orchestre de cameră a județului Alba.
Orchestra, ce va funcționa ca un serviciu distinct în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” al județului Alba, va debuta cu un concert inaugural la Sala Unirii, la jumătatea lunii iulie, urmînd apoi ca din 15 septembrie să înceapă stagiunea de concerte.
Decizia înființării acestei orchestrea a fost luată în urma analizelor făcute în cadrul serviciilor de specialitate ale Consiliului Județean, reprezentând o nouă etapă de dezvoltare a politicii culturale a CJ Alba.
Formată din 16 interpreți și un dirijor, orchestra va susține atât concerte în cadrul programelor instituțiilor de cultură și la evenimentele de anvergură din județ, cât și stagiuni itinerante, asigurând programe de muzică simfonică și cultură de calitate tuturor orașelor din județul Alba.