Morminte medievale cu inventar descoperite pe şantierul arheologic Pâclişa „La Izvoare”
În cursul verii 2012 a avut loc cea de-a IV-a campanie arheologică la situl arheologic Pâclişa „La Izvoare”. În acest loc a fost identificată o necropolă medievală timpurie, care până recent a fost datată în secolul al XI-lea d.Ch., conform inventarului funerar din cele 24 de morminte descoperite.
Primele săpături arheologice au fost efectuate în toamna anului 2000, de către arheologul Aurel Dragotă, pe atunci angajat al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, ajutat de câţiva studenţi pasionaţi şi entuziaşti care urmau cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul universităţii albaiuliene, cercetări care s-au finalizat cu descoperirea primelor morminte medievale timpurii, al căror inventar funerar a fost datat pe baza analogiilor ca aparţinând secolului al XI-lea. Arheologii care au cercetat situl „La Izvoare” spun că tot atunci au fost identificate şi alte urme ale activităţii umane (exclusiv vase ceramice) care se plasează pe axa cronologică a timpului istoric în perioada hallstattiană, cunoscută şi ca Prima Epocă a Fierului.
După cea de-a doua campanie desfăşurată în 2001, cercetările s-au oprit timp de 10 ani. În 2011, acelaşi arheolog, Aurel Dragotă, împreună cu o altă generaţie de studenţi ai Universităţii din Sibiu, pasionaţi de arheologie şi istorie, câţiva voluntari, fiind sprijiniţi şi de instituţiile de cultură albaiuliene (Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional), au reluat săpăturile arheologice, care au fost continuate şi în 2012.
Sesiunea de săpături 2012 a adunat în colectivul de cercetare specialişti din mai multe centre de cultură: Aurel Dragotă (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Gabriel Rustoiu (Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia), Matei Drîmbărean (Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional), Georg Tomegea (Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu), Valentin Deleanu (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), Anca Matiş.
Cercetările arheologice întreprinse în vara lui 2012 au scos la lumină nouă morminte. Prin obiectele găsite în aceste morminte, necropola a putut fi datată cu un secol mai devreme, adică în secolul al X-lea d. Ch.
Arheologii spun că surpriza acestor descoperiri a fost foarte mare, deoarece nici nu se bănuia o locuire a omului medieval, atât de timpurie, pe aceste terase ale râului Mureş. De fapt, s-a crezut că înmormântările au început în secolul al XI-lea şi că necropola (cimitirul) medievală ocupă o bună parte a terasei. Această concluzie a fost trasă în 2001 când, pe partea superioră a terasei a fost găsit un fragment de calotă craniană umană. Urmând acest indiciu, echipa de arheologi a hotărât că zona trebuie cercetată, fapt care a dus la descoperirea părţii de secol X a necropolei medievale timpurii. Obiectele depuse alături de defunct constau în vase ceramice, inele de buclă simple din bronz, mărgele din sticlă sau pastă ceramică.
Aceste descoperiri – cred arheologii care au cercetat situl „La Izvoare” – au menirea de a îmbogăţi patrimoniul cultural şi arheologic al oraşului Alba Iulia care, alături de alte decoperiri făcute de-a lungul timpului, încearcă să risipească misterul care învăluie realităţile acelei perioade.
Iulian Brok