PRIMUL ALBUM AL LUI SILVAN STÂNCEL: Blondă sau Brunetă…

2 iulie 2013 15:050 comments

SilvanEste primul album semnat de cantautorul albaiulian Silvan Stâncel, un album lansat pe piaţa muzicală în data de 28 iunie 2013. CD ul audio conţine 15 piese (5 instrumentale, 10 vocale) în mare parte cunoscute publicului, dar câteva sunt în premieră absolută. Piesele consacrate aduc însă ineditul prin maniera originală de orchestraţie.
CD-ul conţine piese cu care Silvan Stâncel a câştigat 7 trofee şi premii naţionale la festivalurile folk din ţară. De asemenea conţine piesa Jonny, prin care a fost selectat sa participe în Franţa, la Paris, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzica MIGRATIONS din 2008 (atunci fiind singurul român invitat).
Albumul este produs de Libris Braşov, iar colaboratorii sunt: Virgil Oniţă – administrator Libris Braşov, Dana Anghelescu – consilier juridic, echipa Libris Braşov, Dávid Botond – fotograf, Vlad Argeşeanu – concept grafic, Levelsound Studio – înregistrari, Bencze Bernadette Reka & Bianca Zmeu – fotomodele, Izvora & Dave Duce – traducători, Ovidiu Scridon – artist, Mariana Agache – manager.
Autorul albumului a declarat: „Sunt foarte fericit şi mulţumit de acest album şi de faptul că a apărut pe piaţa muzicală. Reprezintă 18 ani de chitară, de muzică, 2 ani de munca în studio, 1 an pentru partea fotografică & concept grafic, câteva mii de euro şi experienţă, profesionalismul a zeci de ani a colaboratorilor. Simt că am mai făcut un pas important în viaţa mea personala şi artistică… şi îmi doresc ca albumul să ajungă la cât mai mulţi iubitori de muzică, de frumos, de chitară, de inedit. Am avut ocazia şi am fost onorat să lucrez cu oameni minunaţi! Doresc astfel să mulţumesc tuturor colaboratorilor şi în mod cu totul special familiei, domnului Virgil Oniţă, doamnei Dana Aghelescu şpi nu în ultimul rând artistului fotograf Dávid Botond pentru aportul deosebit!”.
Albumul poate fi achiziţionat din librariile Libris sau on-line pe www.libris.ro şi www.emag.ro.

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com