Revista „Der Unterwald“ 2012

16 iulie 2012 15:510 comments

Salutăm apariţia la Sebeş (sau Muehlbach cum îi spun saşii) a numărului 13 (primul din acest an) al revistei bilingve „Der Unterwald”. Revista bilingvă „Der Unterwald” (româno-germană) a apărut datorită dorinţei unui grup de sebeşeni care s-au gândit la reconsiderarea trecutului în ceea ce are el mai valoros. Primul pas l-au făcut câţiva români care s-au dovedit dornici să concretizeze aceste gânduri, evidenţiind, atât consideraţia şi respectul pentru etnicii germani, recunoaşterea rolului şi rostului lor pe aceste meleaguri, cât şi marea responsabilitate pe care o au faţă de tânăra generaţie.
Aşa a fost reînodat firul istoriei, după mai bine de 50 de ani, prin apariţia, începând din anul 2009, a variantei moderne a publicaţiei „Der Unterwald”. Revista a apărut şi-n anii 2010, 2011, trimestrial, editată fiind la Editura ALTIP Alba Iulia, bucurându-se de aprecierea cititorilor din ţară şi din Germania.
În acest an, proiectul Revista bilingvă „Der Unterwald” a obţinut finanţare nerambursabilă, de la bugetul local al Municipiului Sebeş, în procent de 85,97% din bugetul total al proiectului.
Proiectul din acest an este gândit să aducă în atenţie, patrimoniul istoric şi cultural, la nivelul comunităţii locale, şcolilor, ONG-urilor, serviciilor de cult, administraţiei locale, cetăţenilor municipiului, în vederea implicării tuturor acestor factori în conservarea, păstrarea, punerea în valoare a acestuia.
Felicitări celor care trudesc pentru apariţia revistei din vechiul burg săsesc: Mariana Dahinten, Adina Sorohan, Anca Dahinten-Pavel, Monica Popa, Dan Salonti. Felicitări!
Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com