Rodica Popescu Bitănescu în Prefaţa Festivalului de Teatru de la Alba Iulia
În perioada 2-6 octombrie 2013 la Alba Iulia va avea loc Festivalul de Teatru Poveşti, ediţia a VIII-a, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.
Aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi, Festivalul de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia va fi anunţat de o prefaţă: în acest an prefaţa este un dublu eveniment, cuprinzând o lansare de carte şi un spectacolul, ambele având-o în prim plan pe inegalabila Rodica Popescu Bitănescu.
Prefaţa Festivalului de Teatru va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia în data de 22 septembrie 2013 începând cu ora 18.30, cu lansarea volumului „Triunghiul Femeilor”, semnat de Rodica Popescu Bitănescu. De la ora 19.00 va avea loc spectacolul „5 femei de tranziţie”, al Teatrului Naţional Bucureşti „I.L. Caragiale”, cu Rodica Popescu-Bitănescu în rol principal.
Spectacolul şi lansarea de carte se vor repeata luni, 23 septembrie, la Blaj, şi marţi, 24 septembrie la Sebeş.
Biletele pentru prefaţa Festivalului de Teatru se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor, preţul unui bilet fiind de 15 lei.