Soldaţii romani din Legiunea XIII Gemina se întorc la APVLVM
Zi istorică la Alba Iulia: vineri, 26 octombrie 2012, o parte simbolică din Legiunea a XIII-a Gemina se întoarce la APVLVM sub forma Gărzii romane iniţiată şi constituită de specialiştii muzeului albaiulian.
Garda romană a fost constituită în urma câştigării (în martie 2012) a unui proiect AFCN, proiectul „Ţinutele istoriei II. Garda romană de la Apulum”. În faza finală a proiectului vor avea loc ateliere educaţionale, prezentări cu public, realizarea unor materiale documentare, o anchetă sociologică. De subliniat faptul că iniţiatorii proiectului şi-au propus pe viitor constituirea unui sat roman în cadrul oraşului. Precum o pecete a Muzeului Naţional al Unirii, Garda va participa la diverse evenimente de genul Festivalul Cetăţilor Dacice, Zilele oraşului etc.
Să mai spunem că în perioada următoare, iniţiatorii Gărzii doresc să crească numărul de legionari şi să realizeze o tehnică de luptă specifică (baliste, catapulte etc.). O altă propunere vizează şcolile, care ar putea iniţia un concurs sportiv intitulat „pentatlonul roman”.
De menţionat, că există o dorinţă mai veche a istoricilor muzeului albaiulian specializaţi în perioada antică de a înfiinţa un festival dedicat moştenirii romane a oraşului şi/ sau judeţului: „Zilele Apulumului”, „Zilele Legiunii XIII Gemina” etc., sau derularea unui festival general de reenactment.
În prezent, Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum are în componenţă 12 legionari – 1 centurion, 2 signiferi (suplimentat cu 1 faţă de proiectul iniţial), 9 milites.
Iulian Brok