„Târgul Lemnarilor din Munţii Apuseni”, manifestare de tradiţie a moţilor
„Târgul Lemnarilor din Munţii Apuseni” a devenit deja o tradiţie, această manifestare în care moţii îşi arată priceperea în meşteşugul lemnului ajungând deja la cea de-a XVII-a ediţie, care va avea loc în zilele de 18 – 19 august, în comuna Horea şi în localitatea Mătişeşti. O parte a sufletului Munţilor Apuseni o reprezintă acest târg din comuna Horea, un obicei înrădăcinat, încărcat de lumina tradiţiei şi de segmente noi ale contemporaneităţii, reţinând numele moţilor peste ţară ca un răsărit de soare. Cei mai pricepuţi localnici se vor întrece în concursuri, iar meşterii îşi vor expune produsele. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Horea, Consiliul Judeţean Alba, Centrul Cultural „Augustin Bena” Alba şi Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu”.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 18 august 2012
Locaţie: Centrul Cultural „Horea, Cloşca şi Crişan” din Horea
Ora 16:00 – Primirea invitaţilor
Locaţie: Dâmbul lui Gâf
Ora 17:00 – Deplasarea în alai de nuntă pe „Drumul dragostei”
Ora 17:30 – Oficierea căsătoriei sub glasul taragoatelor
Ora 18:00 – Plăcinta inimii şi alte surprize gastronomice
Ora 18:30 – Concursul „Dâmbul lui Gâf”, întreceri inedite între perechi de îndrăgostiţi
Locaţie: Baza Sportivă Horea
Ora 20:00 – Activităţi sportive: sferturile de finală ale Campionatului „Munţii Apuseni” la fotbal
Ora 21:30 – Discotecă “Noapte albă la Horea”
Ora 24:00 – Foc de artificii
Duminică, 19 august 2012
Locaţie: Satul Mătişeşti
Ora 10:00 – Primirea invitaţilor, „Balmoşul moţesc”
Ora 10:30 – Vizitarea expoziţiilor meşterilor populari şi silvicultorilor
Ora 11:00 – Concursul naţional „Cel mai bun lemnar” – ediţia a XVII-a
Ora 12:00 – „Nuntă la Horea” – oficierea unei căsătorii în cadrul paradei portului popular
Ora 13:00 – Spectacol folcloric cu participarea unor solişti vocali şi instrumentali de renume: Marius Ciprian Pop, Livia Benea Matei, Mirela Mănescu, Ancuţa Matei şi alţi interpreţi locali şi din ţară; Ansamblul folcloric al judeţului Alba; Ansamblul „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca; Ansamblul „Arieşul” din Câmpeni; Ansamblul „Floare de colţ” din Galda de Jos; Taraful „Moţul” din Horea.
Ora 19:00 – Horă moţească
Crinela Toader
16:18
Evenimentul s-a bucurat de un real succes.