Teatru şi poezie la Alba Iulia de Zilele Francofoniei
În perioada 20-25 martie 2013 la Alba Iulia au loc o serie de evenimente dedicate culturii şi limbii franceze.
Zilele Francofoniei sunt organizate de Consiliul Judeţean Alba prin Asociaţia Alba-Manche Împreună (AMI), cuprinzând o serie de manifestările culturale realizate împreună cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, Liceul de Muzică şi Arte Plastrice Alba Iulia, Colegiul Economic „D.P. Marţian”Alba Iulia, Asociaţia CulturArt. Toate aceste evenimente fac parte din proiectul „Creativitate în spaţiul francofon”.
La rândul său, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României, organizează, în 25 martie 2013, o serie de manifestări ştiinţifice şi culturale având ca parteneri Ambasada Franţei din România, Institutul Francez Român, Lectoratul francez din Sibiu, L’Association Amitié & Solidarité en Ouest Lyonnais Vaugneray, Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia.
Evenimentele reunite sub genericul Zilele francofoniei la Alba Iulia celebrează, în spiritul francofoniei, diversitatea lingvistică şi multiculturalitatea, dialogul între culturi şi creativitatea interculturală.
Miercuri, 20 martie, ora 17.00, Biblioteca judeţeană: concert de muzică franceză cu Antonios Adam şi Andrei Dragomir; lansare volumului bilingv Singurătatea irisului” de Sonia Elvireanu (prezintă universitarul albaiulian Rodica-Gabriela Chira); recital bilingv de poezie Rodica Chira şi Felicia Colda; expoziţie de afişe realizate de studenţii Universităţii Alba Iulia
Joi, 21 martie, ora 18.00, Teatrul de Păpuşi „Prichindel”: spectacol de teatru, piesa „Bolnavul închipuit”, de Moliere, susţinut de trupa Colegiului Naţional „HCC” Alba Iulia.