Tinerii au participat la un Workshop de dansuri urbane
Între 3 şi 5 august a avut loc, în sala de sport a căminului studenţesc nr. 1, al Universităţii „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, evenimentul „Workshop Alba Iulia”, organizat de şcoala de dans Wish Dance Steps în colaborare cu Liga Studenţilor din Alba Iulia.
În prima zi, cursanţii fiind curioşi şi încântaţi de prezenţa lor acolo, au dat tot ce au putut la cele 3 cursuri, începand cu Locking, ţinut de Alex din Reghin, urmat de Popping, ţinut de Flaviu din Vatra Dornei şi B-Boying, ţinut de E.B. şi Radu din Cluj Napoca. Participanţii s-au distrat cât au putut, dar totodată au muncit cu seriozitate.
„Cunoscându-ne mai bine, am început să socializăm cât mai mult, am început să fim tot mai naturali, să vorbim mai liber şi implicit, să ne simţim din ce în ce mai bine atât la cursuri cat şi în afara acestora”, povesteşte unul din participanţi.
Fiind încântaţi de ceea ce au învăţat la cursuri, tinerii au profitat de seara incendiară din spaţiile Ryma, arătându-şi experienţa lor în dans, dar şi cunoştinţele dobândite în timpul workshopurilor.
A doua zi, obosiţi şi cu febră musculară, ziua a început cu un curs de Hip Hop, ţinut de Andy din Baia Mare, cursul fiind extraordinar şi plin de energie. Au urmat apoi susţinerea ultimelor cursuri de Dancehall cu Sora din Alba Iulia, respectiv Krump cu RZA din Alba Iulia. După ce programul normal s-a terminat, instructorii s-au simţit atât de bine predând, încât au mai adaugat 3 cursuri: House cu Andy şi Alex, Hip Hop cu Blu Panda şi B-Boying cu E.B.
„A fost o zi foarte lungă şi distractivă, plină de surprize, urmată de un nou party în spaţiile Ryma (cu battle-uri, cypher-uri şi multe altele)”, relatează unul dintre participanţi.
A treia zi, am avut parte de un curs surpriză, alături de Adriana Băbău (din trupa Calliope), ea fiind încântată să ne împărtăşească 5 stiluri de dans sportiv (jive, cha-cha, bachata, samba, lambada) într-un singur curs.
Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere, în cadrul căreia toţi dansatorii au discutat liber, arătând tot ce au învăţat în aceste 3 zile. Instructorii au plecat multumiţi şi bucuroşi că au lasat şi la Alba Iulia cunoştinţele lor în materie de dansuri urbane.
Iulian Brok