JALE MARE!

7 noiembrie 2019 21:580 comments

Premierul Ludovic Orban, prezent la instalarea oficială a noului ministru al Finanțelor, a vorbit despre situația finanțelor din România. Acesta întărește punctul de vedere pe care l-a exprimat și în urmă cu un an, și anume că situația nu este deloc una bună.

Starea finanţelor este foarte proastă, nefiind îndeplinit planul de încasări în materie de colectare, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Ministerul Finanţelor, premierul Ludovic Orban.

„Sunt astăzi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finanţelor Publice pentru a-l instala oficial pe noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Am purtat o discuţie înainte de această conferinţă de presă privind situaţia finanţelor. Aşa cum am avertizat de cel puţin un an, este clar că starea finanţelor este foarte proastă. De altfel, se vede în cifrele oficiale publicate, respectiv la execuţia pe 9 luni, cu un deficit de 2,6% comparativ cu cel de anul trecut, aceeaşi perioadă, care era de 1,6%. De asemenea se vede clar că nu a fost îndeplinit planul la încasări în materie de colectare, unde avem un minus de 11 miliarde. De asemenea, pe colectarea contribuţiilor se înregistrează un minus de peste un miliard. Atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat şi al sănătăţii înregistrează un deficit”, a spus Orban.

Potrivit premierului, ministrul Finanţelor va trebui să strângă şurubul la maximum şi să evite orice cheltuială inutilă.

„De asemenea, cât se mai poate, în ultimele 2 luni, să vedem dacă putem să recuperăm în ce priveşte planul de încasare”, a subliniat Orban.

Pe de altă parte, acesta a precizat că Florin Cîţu va trebui să-şi formeze echipa urmând ca săptămâna viitoare să prezinte o fotografie detaliată, la zi, a situaţiei de moment şi măsurile pe care le va lua pentru a încerca să limiteze deficitul bugetar, pentru a opri cheltuielile şi pentru a combate în special marea evaziune fiscală.

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com