Primarul inculpat din Vințu de Jos rămâne suspendat încă 30 de zile

18 iunie 2021 10:530 comments

Judecătoria Alba Iulia a prelungit perioada de suspendare a primarului comunei Vințu de Jos, Barbu Ioan Petru cu încă 30 de zile. De menționat că acesta este cercetat în stare de libertate, dar sub control judiciar, de către organele de cercetare penală în dosarul nr. 94/P/2021. Astfel, primarul suspendat al comunei Vințu de Jos nu se va întoarce la Primărie, cel puțin până la dat de 22.07.2021, conform încheierii de ședință a Judecătoriei Alba Iulia (3730/176/2021).

Redăm mai jos încheierea de ședință:

“În baza art. 215 1 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 213 alin. 6 C.proc.pen. admite în parte plângerea formulată de către inculpatul BARBU PETRU IOAN, împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 11.06.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 94/P/2021. Modifică ordonanţa de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 11.06.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 94/P/2021 sub aspectul duratei pentru care i se impune inculpatului respectarea obligaţiilor stabilite prin aceasta, în sensul că: se dispune prelungirea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul BARBU PETRU IOAN pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2021, până la data de 22.07.2021 inclusiv. Menţine în rest ordonanţa de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 11.06.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 94/P/2021, ca fiind legală şi temeinică. Respinge în rest plângerea formulată. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.”

Las Fierbinți – reloaded în varianta LAsVințu pe jos…de râs!

Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul Primăriei Vințu de Jos însă bate orice scenariu, oricât de tare ar fi el. Chiar și pe cel al serialului Las Fierbinți, unde Bobonete, Gianu sau primaru’ Vasile se amuză de prostia care poate exista în România și în administrațiile locale unde unii sunt puși numai pe căpătuială și șmenuri.

Evident, fără nicio legătură cu serialul mai sus amintit, în Primăria Vințu de Jos se pare că se toarnă un film prelucrat de SRI, în care există deja diverși actori – persoane reale, care aplică tactica ascultării, însă la modul rudimentar. Dacă SRI măcar are tehnică, unii aghiotanți ascultă pe la ușile angajaților, cu reportofoane în mână și urechile lipite fie de uși, fie de gaura cheii .

Oricum, jenant este și cum o primărie a ajuns să aibă 2 viceprimari și 0 primari în realitate: un primar suspendat cercetat pentru delapidare, un viceprimar cu atribuții de primar și un al doilea consilier cu atribuții de viceprimar.

Vom reveni cu detalii din Primăria unde pereții nu au ochi, dar au multe urechi… De porc…nu urechile, ci doar situația este de porc…

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com