Sinea și Arafat s-au vaccinat împotriva COVID-19

11 ianuarie 2021 17:581 comment
Ziua de astăzi a ținut ca și cap de afiș vaccinarea voluntară a șefului DSP Alba – Alexandru Sinea, dar și a șefului DSU, Raed Arafat. 
Proaspăt reîntors în țară, șeful DSP Alba s-a vaccinat dând și un exemplu în acest sens celor din sistemul medical care nu se îngrămădesc să o facă: “Nu am nici semnal mai bun la telefon și nici nu prind bulgarii fără antenă! E datoria mea de cetățean”.
În postarea sa de pe contul personal de socializare, Alexandru Sinea a mai declarat ca “este datoria mea de cetățean, fiu, tată și persoană publică direct implicată în lupta cu COVID-19 să mă vaccinez.  Lăsând gluma la o parte, n-am stat pe gânduri și azi m-am vaccinat anti-COVID. Ca și director al DSP Alba am beneficiat de vaccin conform strategiei naționale de vaccinare care, în faza I, se adresează în primul rând cadrelor medicale, dar și ”j) personalului din serviciile de sănătate publică, și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică. Le transmit celor apropiați mesajul că, la momentul actual, vaccinul este singura soluție.
Din 15 ianuarie este preconizată lansarea celei de-a doua etape a vaccinării care va fi extinsă și la alte categorii de persoane, în primul rând fiind vizată populația la risc, și anume adulții cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice.
Am parcurs niște luni foarte grele, probabil vor mai veni alte câteva luni grele dar măcar acum putem vedea luminița de la capătul tunelului.”, a transmis Alexandru Sinea, directorul executiv al DSP Alba.
 
 De partea celaltă, Raed Arafat a primit și el astăzi prima doză de vaccin: ”Este un gest de normalitate. Noi am făcut un pas acum şi abia am aşteptat să ajung să pot să mă vaccinez şi am promis că fac acest lucru public şi l-am făcut public ca să arăt un lucru. Ce recomandăm, îl facem și noi. Nu am recomandăm oamenilor să se vaccineze dacă noi nu ne-am vaccina. Îndemnul meu către toți este să înțeleagă că asta este speranța care o avem la acest moment. Asta este calea pe care dacă o urmează cât mai mulți, vaccinul fiind voluntar, nu e obligatoriu, este considerat vaccin sigur, este un vaccin care este gratuit. Dacă totuși cât mai mulți îl facem, reuşim poate să ajungem cât mai repede către o situaţie de normalitate. Îndemnul meu către toți este să nu asculte toate aceste ştiri nefondate, afirmații nefondate despre vaccin şi să meargă pe informațiile care sunt furnizate și care sunt justificate științific.”, a spus Arafat.

Întrebat de jurnaliști dacă sunt angajați la DSU care au refuzat să se vaccineze, secretarul de stat a spus că sunt ”4 sau 5 colegi”.

La Departament avem, dacă nu mă înșel, vreo 4 sau 5 colegi care nu vor să se vaccineze, dar la acest moment pot să menționez că doi dintre ei au fost recent cu Covid pozitiv. Sunt unii care vor informații mai multe. Este normal, nu este la ordin. Cum am zis, explicăm și cine dorește se vaccinează.” – a spus șeful DSU.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com