Sanitas nu renunță la greva generală
Federația SANITAS va păstra calendarul acțiunilor de protest care prevede o grevă de avertisment pe data de 25 noiembrie și greva generală pe 28 noiembrie, a declarat joi seară, pentru AGERPRES, Leonard Bărăscu, președintele Federației, după întâlnirea cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
‘Este important că am deblocat negocierile. Acest lucru reprezintă un pas bun în vederea unui dialog social eficient. Nu am stabilit nimic concret. Păstrăm în continuare calendarul acțiunilor de protest anunțat anterior’, a arătat Bărăscu.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnirea cu sindicaliștii de la Sanitas, că greva anunțată pentru 28 noiembrie este “tot mai departe”.
Ministrul a afirmat că a convenit cu reprezentanții sindicaliștilor să mai aibă o întâlnire sâmbătă.
Președintele SANITAS a anunțat, în 14 noiembrie, că peste 130.000 de salariați din sistemul sanitar vor participa, la nivelul întregii țări, la greva de avertisment și la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, de Federația SANITAS.
Consiliul Național al Federației SANITAS a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanții federației solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu