PAMFLETUL ZILEI: LINISTE! VEORICA SE ROAGA PENTRU POPOR!

29 octombrie 2018 08:000 comments

Viorica Dăncilă, la moaștele Sfântului Dumitru: „Am venit să mă rog pentru binele poporului”

Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Patriarhia Română, acolo unde mii de români au venit să se închine la moaștele sfântului Dumitru. Este a treia zi când pelerinii stau la coadă la Patriarhie.

Premierul Viorica Dăncilă a venit la Patriarhia Română însoțită de vicepremierul Paul Stănescu, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, dar și de Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni.

Prim-ministrul le-a declarat jurnaliștilor prezenți că a venit „cu gânduri deschise, pentru a se ruga pentru binele poporului, pentru familie și pentru toți oamenii care au nevoie de gânduri buni”.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, începând de joi, 42 de persoane au avut nevoie de ajutor medical la Patriarhia Română, unde se desfăşoară pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou. Dintre acestea, trei au fost transportate la spital.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este sărbătorit ca în fiecare an printr-un pelerinaj organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurat în perioada 25-29 octombrie.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com