20 membrii ai organizaţiei Pes activists Alba au participat la forumul national

13 mai 2013 10:420 comments

PES-GENERAL-120 membrii ai organizaţiei PEŞ activists ALBĂ alături de care a participat şi Vicepreşedintele PSD Alba MEDREA BOGDAN au participat la al 6-lea Forum Naţional al PEŞ activists România cu tema „Europa politică” organizat la Palatul Parlamentului – Sala Ovidiu Şincai sub egida Partidului Socialiştilor Europeni şi Partidului Social Democrat.
La eveniment au participat peste 400 de militanţi PEŞ şi PSD din România şi Europa iar printre invitaţi s-au numărat coordonatorul european al PEŞ activists Europa, Terrence Connolly, presedintele-coordonator naţional PEŞ activists România, Victor Negrescu, ministrul pentru Dialog Social Doina Pană, europarlamentarul Victor Bostinaru, senatorul Alexandru Cordos, senatorul Mircea Geoană, secretarul de stat în cadrul MAE Radu Podgorean, vicepreşedintele CJ Ialomiţa Ştefan Musoiu, primarul Municipiului Botoşani Ovidiu Portariuc, viceprimarul sectorului 6 Gabriel Petrea, consilierul general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti Ramiro Anghelescu, Alice Pop directorul NDI România sau Rodica Novac coordonator ADO ŞAH ROM.
Cu această ocazie organizaţia PEŞ activists România a prezentat mai multe propuneri privind o regionalizare europeană, au lansat situl www.mesajcatreEuropa.eu prin care orice utilizator poate trimite un mail către orice lider european şi au dat drumul a sute de baloane roşii în faţa Palatului Parlamentului în vederea marcării lansării campaniei europene susţinute de PEŞ activists România pentru o Garanţie Europeană pentru Sănătate destinată implementării accesului gratuit la servicii de sănătate de urgentă oriunde în Europa.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com