”A fost prea mare grabă cu mărirea taxelor la Alba Iulia”
Joi în cadrul unei conferinţe organizate de PNL Alba Iulia, consilierii locali USL au acuzat graba cu care administraţia locală din Alba Iulia a cerut mărirea taxelor şi impozitelor locale în prima şedinţă a CL din 2013. Consilierul local Gabriel Pleşa a ţinut să precizeze faptul că proiectul de mărire al taxelor şi impozitelor locale a fost prezentat tendenţios şi au fost minţiţi de cei din aparatul de specialitate a Primarului şi de cei din conducerea Primăriei.
“Noi considerăm categoric că în şedinţa extraordinară din 7 ianuarie am fost pur şi simplu minţiţi, şi subliniez acest cuvânt, minţiţi de cei din aparatul de specialitate al primarului şi chiar de conducerea primăriei în ce priveşte această ordonanţă, această lege cu privire la mărirea taxelor şi impozitelor locale. Ştiţi foarte bine că doamna directoare de la Serviciul de Taxe şi Impozite locale ne-a prezentat un act, chiar în faţa dumneavoastră care spunea că este publicat la Monitorul Oficial şi există această înregistrare. Ştiţi foarte bine că domnul consilier Bogăţan a spus că astfel trebuie să îndeplinim o simplă formalitate, pentru că de fapt hotărârea este luată şi va trebui să mărim taxele şi impozitele locale.
Fără să fie trecută pe ordinea de zi, invocandu-se faptul că în 10 ianuarie trebuie să se deschidă ghişeele. Noi am acerut deschiderea ghişeelor în data de 14 pentru a avea timp să studiem proiectul de hotărâre.
S-a dovedit ulterior că în acel moment nu era publicat în Monitoru Oficial nimic din ce afirmase directoarea de la Taxe şi Impozite locale, documentul a fost publicat în MO doar a treia zi, adică în data de 9. Legea este foarte clară, dă posibilitatea consiliilor locale să hotărască în marja 10-20 % dacă se măresc sau nu impozitele şi taxele locale, sau rămân la nivelul anului 2012.Categoric, dacă am fi ştiut toate aceste lucruri, noi eram împotriva măririi taxelor şi impozitelor locale.
Am fost induşi în eroare (…) şi totuşi ne-am abţinut de la vot, în condiţiile în care ni s-a subliniat că îndeplinim doar o simplă formalitate” a declarat Gabriel Pleşa
În consecinţă toţi cei 9 consilieri locali ai USL au semnat şi depus la primărie un nou proiect de hotărâre, convoând o şedinţă de CL extraordinară, cel mai probabil luni, 14 ianuarie, prin care se solicită anularea proiectului de hotărâre adoptat în şedinţa din 7 ianuarie şi completarea cu un nou proiect de hotărâre cu menţinerea taxelor şi impozitelor la nivelul anului 2012. Conform consilierului local Gabriel Pleşa iniţiativa se va bucura şi de sprijinul consilierului local PPDD Dorin Pocol.
Sorin Poparadu