Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a adoptat miercuri, 27 februarie, lista candidaților pentru alegerile pentru Parlamentul European ce vor avea loc în luna mai a acestui an.
Primii 10 candidați din lista propusă de ALDE pentru alegerile europene, în ordinea în care se vor regăsi pe liste, sunt următorii:

  1. Doamna Norica Nicolai, parlamentar european din partea ALDE;
  2. Domnul Daniel Barbu, profesor universitar doctor, fost președinte al Autorității Electorale Permanente și fost ministru al Culturii;
  3. Doamna Renate Weber, parlamentar european din partea ALDE;
  4. Domnul Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor și fost parlamentar european;
  5. Domnul Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE, deputat și fost ministru;
  6. Domnul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, chestorul Camerei Deputaților și fost ministru al Energiei;
  7. Domnul Radu Silaghi Dumitrescu, conferențiar universitar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj;
  8. Domnul deputat Eusebiu Pistru, președintele organizației ALDE Arad;
  9. Domnul Horia Victor Toma, fost parlamentar și fost primar al municipiului Ploiești;
  10. Domnul Tudor – Tim Ionescu, vicepreședinte al organizației de tineret a ALDE, consilier general al Municipiului București.

Până la locul 33 se regăsesc președinți de filiale județene și reprezentanți ai organizațiilor ALDE. În cadrul listei, există o repartiție echilibrată între regiunile geografice, în așa fel încât toți alegătorii ALDE să aibă convingerea că votează o listă care le va reprezenta interesele în viitorul Parlament European.

 În ceea ce privește criteriile care au stat la baza stabilirii listei de candidați, acestea au fost: expertiza pe un domeniu/CV profesional; experiența politică/CV politic; proiectul politic propus pentru Parlamentul European în legislatura 2019-2024; cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională (engleză, franceză, germană etc.); abilități de comunicare și negociere; meritul organizațional/rezultatele alegerilor locale și parlamentare din anul 2016; candidaturi asumate la alegerile locale și parlamentare din anul 2016; notorietate/încredere (sondaj); experiență în relațiile internaționale; reprezentarea regiunilor.