Alegeri interne la PNL Cugir în 22 martie
În data de 22 martie liberalii cugireni se vor întruni la Casa de Cultură a Oraşului Cugir, în cadrul Adunării Generale a PNL Cugir. În jur de 400 de membrii ai organizaţiei locale sunt aşteptaţi să aleagă structura de conducere a organizaţiei pentru următorii patru ani, adică preşedintele şi Biroul Politic Local.
În ceea ce priveşte şefia partidului, lucruri sunt deja foarte clare întrucât singura candidatură depusă este cea a actualului preşedinte, primarul Adrian Teban. Competiţia se va da pentru Biroul Politic unde s-au înscris în cursă 21 de liberali dintre care vor fi aleşi 12 membrii şi 5 supleanţi. Pe lângă aceştia, potrivit statutului PNL Cugir, în componenţa biroului vor intra din oficiu preşedintele partidului şi preşedinţii organizaţiilor de femei şi de tineret.
Cu o zi înaintea alegerilor, preşedintele PNL Cugir, Adrian Teban a declarat că doreşte ca „viitoarea conducere să pună în practică toate angajamentele electorale pe care partidul şi le-a asumat în campanie şi mă gândesc în primul rând la cele trei mari proiecte cu care ne-am prezentat în faţa oamenilor: crearea unui parc industrial, modernizarea spitalului şi dezvoltarea infrastructurii locale”.
Pe ordinea de zi a conferinţei se află dezbaterea şi aprobarea Raportului de activitate a Biroului Organizaţiei PNL Cugir, în care va fi prezentat un bilanţ al activitaţilor filialei cugirene din anul 2009 până în prezent, precum şi raportul financiar contabil. După finalizarea alegerilor, Biroul Politic Local va fi mandata să desemneze reprezantanţii la Conferinţa Teritorială Alba.