Alegerile de duminică au toate condiţiile să se desfăşoare fără probleme
Întrucât, conform previziunilor meteo pentru sfârşitul săptămânii, de sâmbătă seara se anunţă iar ninsori, inclusiv în judeţul Alba, reprezentanţii Guvernului României au subliniat importanţa asigurării accesului cetăţenilor la secţiile de votare, indiferent de vreme, astfel că toate căile de acces înspre aceste secţii trebuie degajate acolo unde va fi cazul.
Referitor la modul de desfăşurare a campaniei electorale, ministrul Mircea Duşa a apreciat-o ca fiind una normală până în prezent, în condiţiile în care, la nivel naţional, sunt înregistrate aproximativ 600 de incidente electorale, o treime din cele 1600 de incidente care erau înregistrate la trei săptămâni de la începerea campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie.
Pregătirile finale pentru alegerile parlamentare se desfăşoară conform graficului, sens în care, azi, primarii vor preda listele electorale permanente birourilor electorale ale secţiilor de votare, iar mâine, vor fi preluate de la prefecturi buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante, precum şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare.
„Judeţul Alba s-a pregătit bine, atât pentru iarnă, cât şi pentru alegerile de duminică. Spre deosebire de alte judeţe, unde s-au mai semnalat probleme, ca de pildă neîncheierea contractelor pentru deszăpezire sau lipsa materialului antiderapant, la noi nu există nicio situaţie de acest gen, pentru că am acţionat la timp, considerând că pregătirea pentru iarnă, la fel ca cea pentru alegerile din 9 decembrie, este prioritară. Vom monitoriza permanent situaţia, în aşa fel încât sezonul rece să treacă cu bine. Cât despre pregătirea alegerilor, ne-am făcut datoria, conform legii, în aşa fel încât alegerile de duminică să se desfăşoare în condiţii optime”, a adăugat prefectul Flaviu Cozuc.