Alianta PSD-ALDE -MOMENT DE RASCRUCE!

23 august 2019 15:082 comments

Discuţiile de luni vor avea loc în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la şedinţa formaţiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianţă politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru MEDIAFAX.

Astfel, urmează ca la întrunirea forului statutar al ALDE de săptămâna viitoare să fie discutat subiectul în vederea luării unei decizii în acest sens, au explicat sursele citate.

Acest lucru ar însemna trecerea ALDE în opoziţie şi implicit ieşirea de la guvernare, au mai spus sursele menţionate.

 
 

 

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Executivul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”. Acesta a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au avut, miercuri seară, o şedinţă a coaliţiei, în care au stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament.

Cele două partide nu au ajuns încă la un consens privind restructurarea Guvernului, potrivit unui comunicat de presă transmis de ALDE.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.

Călin Popescu Tăriceanu a trimis un mesaj pe grupul intern de WhatsApp al conducerii ALDE prin care își informează colegii că nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu cei de la PSD. Liderul ALDE îi informează pe cei din ALDE că vor fi convocate structurile de conducere ale partidului pentru aprobarea Alianței cu Pro România.

Alianța cu Pro România înseamnă, implicit, ruperea coaliției de guvernare cu cei de la PSD. Aceasta a fost condiția pusă de Pro România pentru a se parafa înfrățirea politică.

„Dragi colegi,

doresc să vă fac următoarele precizări pe care să le aveți în vedere:

 

1) in sedinta coaliției PSD nu a venit cu nicio propunere referitoare la solicitările noastre publice de săptămâna trecută;

2) solicitările noastre către PSD au avut în vedere numai relansarea guvernării și nimic altceva(cum ar fi candidatura comună la alegerile prezidențiale invocată netemeunic de PSD);

3) va rog să fiți pregătiți pentru inceputul saptamanii viitoare când vor fi convocate structurile de conducere ale ALDE (BPC și DP) pentru aprobarea Alianței electorale cu ProRomania ptr alegerile prezidențiale și Alianța politică cu ProRomania.”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, conform mesajului intrat în posesia stiripesurse.ro.

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com