Calin Matieș: Trebuie să eliminăm practicile neloiale ale supermarketurilor pentru a avea și produse sănătoase pentru populație!

27 aprilie 2021 13:050 comments

Ieri, în Senatul României, după mai bine de o lună de zile de dezbateri în sfârșit s-a votat un proiect de lege prin care vom sprijini în mod real producătorii locali din România.

În anul 2020, din postura de președinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România (FNPPTR) am organizat, la București, o întâlnire cu reprezentanții marilor lanțuri de supermarketuri care operează în România prin care am încercat să îi conving să relaxeze condițiile de multe ori aberante impuse producătorilor români și să ne accepte la raft și pe noi, producătorii români. Ne-au tratat pe toți cu dispreț, iar reprezentanții ministerului ne rugau tot pe noi, producătorii români, să nu îi supărăm și să punem batista pe țambal.

Încă din 17 aprilie 2019, Parlamentul European a dat DIRECTIVA (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, prin care toate țările membre ar fi trebuit și ar fi putut să intervină pentru a stopa practicile neloiale practicate de marile rețele de supermarketuri.

Ce au făcut Parlamentul României și Guvernul României? Au ascuns și au pus la păstrare această directivă care ar fi trebuit OBLIGATORIU implementată și în România! Altfel, de la 1 mai, vom plăti penalități de 2 MILIARDE DE EURO către UE!!!

 

Noua lege va veni să regleze practicile lor neloiale și atitudinea de stăpân/sluga intre hipermarketuri și producătorii români. Luni, 26 aprilie, proiectul a trecut cu bine de Senat. Urmează în Camera Deputaților și apoi să fie promulgată de Președinte.

 

Le-am spus colegilor parlamentari ce înseamnă astăzi birul pus producătorilor români pentru a intra pe raft într-un supermarket:

  • taxe de 50% din prețul produsului
  • plata produselor alimentare la 6 luni
  • refuzul de a achiziționa produse locale și naționale
  • îngenuncherea producătorilor români cu tot felul de taxe de raft, risturne, taxe de marketing, taxe pentru extindere sau zilele orașelor etc.

Astăzi, România IMPORTĂ 80% din alimentele pe care le consumăm!

Dar România exportă produse brute fără mare valoare comercială din cauză că nu avem unde să vindem produsele procesate românești!

Comerțul cu produse alimentare este controlat de 5 mari multinaționale, care controlează aproximativ 60% din piață.

 

Sper ca în câteva luni să reușim să avem și produse românești, la un preț decent și corect pe rafturile marilor magazine din România! Și mă bucur că lupta mea de mai bine de 10 ani, astăzi începe să dea roade!

Greu, dar ÎMPREUNĂ reușim!

 

Călin Gheorghe Matieș

Senator PSD Alba

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com