Candidaţii PPDD Alba şi-au depus dosarele la BEJ
Organizaţia Alba a Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi-a depus luni candidaturile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, la Biroul Electoral Judeţean. Depunerea candidaturilor vine la doar o zi după prezentarea oficială a candidaţiilor PPDD. Organizaţia PPDD Alba are gânduri mari la parlamentare iar potrivit preşedintelui Cornel Comşa, ţinta este un scor electoral de cel puţin 20% pe judeţ şi câştigarea a cel puţin 3 colegii, două de deputat şi unul de senator.
Organizaţia şi-a ”aruncat în luptă”, oficial de luni şapte dintre cei mai buni reprezentanţi, ”cei 7 magnifici” aşa cum s-au autointitulat la prezentarea din 28 octombrie. Cei 7 candidaţi sunt Horaţiu Bibolar Colegiul nr.1 Senat; Dorin Pocol – Colegiul nr.2 Senat; Dorin Şerdean – Colegiul nr.1 Camera Deputaţilor; Radu Roncea – Colegiul nr.2 Camera Deputaţilor; Sorin Vasile – Colegiul nr.3 Camera Deputaţilor; Cornel Comşa – Colegiul nr.4 Camera Deputaţilor; Ion Marincaş – Colegiul nr.5 Camera Deputaţilor.
Preşedintele BEJ, judecător Lucia Pascaru, a constatat că dosarele sunt complete şi a înregistrat candidaturile care vor trebui să fie validate de Tribunalul Alba.
“Am venit la depunerea candidaturilor cu colegii mei. Avem speranţa, fiecare dintre noi, să facăcel mai bun rezultat posibil pe colegiu pe care candidează şi…am credinţa că PP-DD Alba va lua un senator şi doi deputaţi în alegerile parlamentare care urmează”, a spus Cornel Comşa, preşedintele PP-DD Alba.
Sorin Poparadu