Cozi de topor vor fi tot timpul.Ne-o dovedeste TARICEANU!
Senatorul independent Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri că a acceptat să candideze la şefia Senatului. ”Am avut o discuţie cu liderii PSD, UNPR, UDMR, PC, care a avut drept subiect candidatura mea la preşedinţia Senatului. Vă pot spune că am acceptat această propunere care mă onorează. Am convingerea că această propunere ne va da posibilitatea să mergem înainte cu proiectul USL cu care ne-am angajat în faţa cetăţenilor, de la care am primit o majoritate zdrobitoare la ultimele alegeri parlamentare. În acest fel sper să pot să îmi aduc o contribuţie importantă, consistentă, să le apărăm interesele lor, dar şi angajamentele luate în cadrul USL să le ducem la îndeplinire”, a spus Tăriceanu, după întâlnirea cu liderii PSD, UNPR şi PC. Tăriceanu şi-a exprimat speranţa că unii dintre foştii săi colegi din PNL vor vota pentru susţinerea sa la conducerea Senatului. “Mă aştept la un vot de susţinere din partea unora dintre foştii mei colegi. Voi fi bucuros dacă unii dintre foştii colegi vor avea posibilitatea să îmi dea votul lor, e un lucru foarte important”, a mai spus Tăriceanu. El a ţinut să adauge că în momentul de faţă calitatea sa este aceea de senator independent, motiv pentru care nu a dorit să comenteze faptul că unele voci din rândul social-democraţilor nu au fost favorabile candidaturii sale la şefia Senatului.Si iata ca dorinta”independentului” Tariceanu s-a materializat.Ajuns lacheul lui Ponta a fost cocotat unde visa. Ce mai conteaza tradarea principiilor? „Este probabil cea mai ruşinoasă atitudine a unui fost preşedinte al PNL. PNL a avut mulţi preşedinţi, unii dintre ei au murit în puşcăriile comuniste, alţii dintre ei, chiar dacă au părăsit partidul – vezi Stoica, Stolojan – parcă totuşi nu au fost în situaţia atât de jenantă încât să ajungă la mâna şi la uşa PSD”, a afirmat preşedintele liberalilor Crin Antonescu, după anunţul social-democraţilor de a-l susţine pe Călin Popescu Tăriceanu la şefia Senatului.