Crin Antonescu reales preşedinte al PNL

23 februarie 2013 18:280 comments

 

1

Crin Antonescu a fost ales de liberali pentru a conduce în continuare destinul PNL. Antonescu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte a PNL fiind ales cu cu 1434 voturi pentru, 44 împotrivă iar 50 de voturi au fost anulate   în cea de a doua zi a Congresului Extraordinar al liberalilor de la Bucureşti.

Noua structura de conducere a PNL cuprinde 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi, alături de prim-vicepreşedintele PNL şi secretarul general. Trebuie menţionat faptul că judeţul Alba va fi reprezentat foarte bine în structurile de conducere.

Conform Noului Statut PNL adoptat vineri cu o majoritate covârșitoare, presedintele PNL Alba Teodor Atanasiu va fi membru in Biroul Politic Central, iar deputatii Călin Potor si Dan Coriolan Simedru și vicepreședinții PNL Alba Simion Cretu și Florin Roman membri in Delegația Permanentă, forul de conducere al partidul între congrese. Potrivit lui Florin Roman, aflat la Congres, “niciodată până acum, PNL Alba nu a avut 5 membri in conducerea centrală a PNL!”

Noua conducere a PNL

Crin Antonescu-preşedinte

– Klaus Iohannis – prim-vicepreşedinte;

– Eduard Hellvig – secretar general;

15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive

– Daniel Chiţoiu -vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind coordonarea activităţii guvernamentale şi a comisiilor de specialitate ale PNL;

– Radu Stroe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului;

– Eugen Nicolăescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind resursele umane;

– Norica Nicolai – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, relaţiile cu ALDE şi Internaţionala Liberală şi coordonarea grupului parlamentar din PE;

– Mihai Voicu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul comunicării;

– Relu Fenechiu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţia cu partidele politice;

– Varujan Vosganian – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind programele şi politicile sectoriale;

– Puiu Haşotti – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a activităţii grupurilor parlamentare;

– Dan Motreanu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a reţelei electorale;

– Rareş Mănescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a Consiliului de Coordonare a Municipiului Bucureşti;

– Marcel Vela – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind administraţia publică;

– Tudor Chiuariu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind afaceri constituţionale, politici legislative, drepturi şi libertăţi fundamentale;

– Mircea Diaconu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile cu societatea civilă şi minorităţi;

– Ovidiu Silaghi – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile externe;

– Florin Alexe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a organizaţiilor speciale (TNL, OFL, CSL).

16 vicepreşedinţi:

– Cristian Adomniţei, Cristinel Bîgiu,  Ilie Bolojan, Aristotel Căncescu, Ciprian Dobre,  Răducu Filipescu, Sorin Frunzăverde,  Mircea Moloţ, Marian Petrache, Cornel Popa,  Nicolae Robu,  Dan-Radu Ruşanu, Marius Stan, Romeo Stavarache, Florin Ţurcanu, Horea Uioreanu.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com