De la 1 iulie şoferii vor plăti amenzi mai mari

22 mai 2013 08:160 comments

9politisti rutier723Veşti proaste pentru şoferii indisciplinaţi şi care nu respectă regulile de circulaţie. De la 1 iulie 2013, conform HG nr. 23/2013, intra în vigoare cea de a doua majorare a salariului minim brut pe ţara din acest an, de la 750 de lei (valabil până la 30 iunie 2013) la 800 de lei. Întrucât, conform legislatieie rutiere, la baza fiecărei contravenţii stă punctul de amendă, iar acesta este echivalent cu 10% din salariul minim brut pe economie, rezultă că acest cuantum se va majora de la 75 de lei în prezent la 80 de lei, din iulie. Suma pare mică, însă penalizările se vor majoră simţitor, mai ales cele taxate cu mai multe puncte de amendă.
Astfel, cea mai mică amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă, de exemplu, sau vorbitul la mobil fără dispozitiv hands free, se va majora de la 150 de lei la 160 de lei, în vreme ce amendă maximă stabilită în legislaţia rutieră poate ajunge la 8.000 de lei, ca urmare a majorării salariului minim brut. Iată nivelul claselor de sancţiuni şi ale cuantumurilor amenzilor, aşa cum vor fi ele aplicate de la 1 iulie 2013:
– clasa I: două sau trei puncte-amenda, adică 160 de lei sau 240 de lei;
– clasa a II-a: patru sau cinci puncte, adică 320 de lei sau 400 de lei;
– clasa a III–a: de la şase puncte la opt puncte, adică între 480 de lei şi 640 de lei;
– clasa a IV-a: de la nouă puncte la 20 de puncte, adică între 720 şi 1600 de lei;
– clasa a V-a: de la 21 de puncte la 100 de puncte, adică între 1.680 de lei şi 8.000 de lei

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com