FAPTUL DIVERS

4 ianuarie 2024 21:370 comments

BISERICERIZAREA CIMITIRELOR

Deputatul PSD Adrian Alda a depus la Senat un proiect care prevede că cimitirele existente aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date, complet sau parţial, în folosinţă gratuită sau în administrare cultelor religioase recunoscute sau a unităţilor de cult ori biserici, la cererea lor, în situaţia în care sunt folosite numai de către membrii respectivului cult religios. Propunerea legislativă modifică art. 4 din Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare şi completează art. 28 din Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.Poate bisericile n-aveau sudiciente resurse materiale!

CREDEATI C-AM SCAPAT DE COVID? N-AM SCAPAT!

Numărul cazurilor de Covid este în creștere peste tot în lume, inclusiv la noi. Dar vestea bună e că boala a devenit o viroză ca oricare alta. Vestea proastă este însă că pentru cei cu probleme de sănătate și pentru vârstnici, virusul este în continuare extrem de periculos și poate fi fatal.Datele Ministerului Sănătății arată că numărul cazurilor de gripă, viroze, dar și de infecții cu SARS-CoV-2 este în creștere. S-au înregistrat 250 de cazuri în plus, de la o săptămână la alta, la sfârșitul anului. Și numărul internărilor, dar și al deceselor, a fost mai mare săptămâna trecută față de cea precedentă. Medicii spun că, deși Covid a devenit aproape o viroză ca oricare alta, e bine să fim prudenți.Adrian Marinescu, medic infecționist, director medical al Institutului Matei Balș: Pandemia nu doar că s-a încheiat, dar virusul SRAS-CoV-2 rămâne doar la nivel de conviețuire, nu va mai pune probleme deosebite. Cât timp formele sunt ușoare, de multe ori, infecția cu SARS-CoV-2 ajunge să fie ca o viroză banală. Nu întotdeauna se întâmplă, la cei cu boli cronice sau cei care au un sistem imunitar cu probleme, pot să apară complicații și trebuie prudență.Probleme au apărut și în restul Europei. În Spania, spitalele sunt aproape de colaps din cauza infecțiilor respiratorii. Numărul cazurilor de gripă și Covid s-a dublat față de săptămâna trecută, iar Ministerul Sănătății recomandă din nou purtarea măștilor sanitare, din ce în ce mai prezente în rândul populației.După perioada sărbătorilor, în unele regiuni din Spania, cazurile de infecții respiratorii, gripă sau Covid au crescut cu 140%. În Castilla, la Mancha, într-o singură zi s-au înregistrat 4.000 de prezentări la unitățile de primiri urgențe.În Italia, unele spitale refac secțiile Covid, iar medicii nu au avut libere de Sărbători. În ultima săptămână au fost 40.000 de cazuri noi de Covid, în uşoară scădere față de săptămâna precedentă, însă la acestea se adaugă infecțiile cu alte virusuri.În Unitățile de Primiri Urgențe este haos din cauza numărului mare de pacienți Covid, la care se adaugă cei diagnosticați cu gripă. Unii medici spun că este cel mai greu sezon de iarnă din ultimii 20-30 de ani. S-au făcut liste de aşteptare pentru ca pacienții să poată fi preluați, unii aşteaptă chiar şi 24 de ore, iar internările programate au fost anulate, pentru a face loc acestor cazuri.Și peste ocean se iau măsuri speciale. În mai multe zone din Statele Unite, masca redevine obligatorie în spitale, în condițiile în care foarte multe cadre medicale s-au infectat.Nu-i bai!Mai cumparam o suta de miliooane de vaccinuri si se rezolva!

CAND DIVORTUL TI SE PARE COMPLICAT

Moarte cumplită pentru o femeie din Sălaj, după o ceartă aprinsă cu partenerul de viață. Bărbatul ar fi aruncat-o pe geam de la etajul trei, susțin anchetatorii, care nu exclud un gest premeditat. Soțul femeii avea probleme cu alcoolul și scandalurile între ei erau frecvente. Specialiştii atrag atenţia că violenţa domestică este în creştere.Un apel la 112 a venit miercuri noapte, în jurul orei 2:00, de la o locatară a blocului care a văzut-o pe femeie în agonie. Salvatorii au găsit-o cu mai multe leziuni și au început imediat manevrele de resuscitare. Minute în șir au încercat să o readucă la viață, fără succes, însă.Anchetatorii spun că soțul femeii e principalul suspect. Potrivit martorilor, imediat după comiterea faptei, bărbatul ar fi încercat să fugă.Cei doi ar fi participat la petrecerea de botez a nepoatei și ar fi decis să înnopteze într-o locuinţă din Zalău, închiriată special ca să rămână după eveniment. De la o simplă ceartă, scandalul ar fi luat amploare.Adevarul e ca doar asa poti scapa rapid de o consoarta de care te-ai saturat!Divortul dureaza si e costisitor!

REBELII HOUTHI INVATA LUCRURI NOI

Rebelii houthi din Yemen au detonat, joi, în largul Yemenului, o dronă navală încărcată cu explozivi, dar fără a lovi vreo navă, a declarat joi un responsabil militar american citat de France Presse.A fost prima utilizare recentă a unei astfel de arme de către rebelii care au atacat mai multe nave comerciale în zonă.Membrii Consiliului de Securitate le-au cerut rebelilor houthi să pună capăt imediat atacurilor asupra navelor care traversează Marea Roșie și Golful Aden. Reprezentanții ONU consideră că asalturile sunt ilegale și pun în pericol stabilitatea regională și libertatea de navigație. Înainte de reuniunea Consiliului, Statele Unite și 12 țări aliate au avertizat că rebelii houthi vor suporta consecințele dacă atacurile continuă.Consiliul de Securitate nu a evocat acțiuni concrete dar, după reuniune, ambasadorii s-au retras în spatele ușilor închise.Statele Unite și țări aliate au creat, luna trecută, o forță navală pentru a asigura securitatea vaselor comerciale.Operațiunea Gardianul Prosperității a început deja: vase americane au doborât drone și rachete lansate de houthi și au scufundat vedete rapide ale rebelilor yemeniți.Rebelii houthi au confirmat că desfășoară operațiuni împotriva vaselor străine.Yahia Sarea, purtător de cuvânt al forţelor militare Houthi: Marina Forţelor Armate ale Houthi din Yemen, cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, au desfăşurat o operaţiune ţintită împotriva navei „CMA CGM TAGE” care se îndrepta spre Palestina aflată sub ocupaţie. Operaţiunea a avut loc după ce echipajul navei a refuzat să răspundă apelurilor noastre, incusiv focuri de avertisment. Forţele armate yemenite îşi reafirmă eforturile continue pentru a împiedica navele israeliene sau pe cele care îndreaptă spre porturile Palestinei ocupate să navigheze prin Marea Roşie sau Marea Arabiei, până când cantităţile necesare de alimente sau medicamente sunt livrate fraţilor noştri din Fâşia Gaza.Consiliul de Securitate le-a cerut rebelilor houthi să pună capăt atacurilor asupra vaselor comerciale care tranzitează Marea Roșie și Golful Aden, care amenință stabilitatea regională, libertatea globală a navigației și furnizarea de provizii.Membrii Consiliului au cerut și eliberarea vasului Galaxy Leadar, sub pavilion japonez, și a echipajului său, capturat în 19 noiembrie.Chris Lu, reprezentant al SUA la ONU: Azi, în lumina sprijinului continuu pentru acţiunile Consiliului dar şi faţă de atacurile rebelilor Houthi, Statele Unite cred că suntem într-un moment de cotitură. Aceste atacuri au grave efecte asupra securităţii maritime, comerţului internaţional şi subminează situaţia umanitară fragilă din Yemen, afectând abilitatea comunităţii internaţionale de a oferi asistenţă pentru mai mult de 21 milioane de oameni în nevoie.Membrii Consiliului au acuzat și Iranul că îi susține pe rebelii houthi, dar Teheranul a dezmințit orice implicare în atacurile houthi.Ambasadorii au spus că Marea Roșie și Golful Aden sunt rute comerciale importante pentru economia globală.Ce e surprinzator?Cu cativa euro, oricine isi poate procura o drona navala exploziva!

DACA VA E DOR DE IARNA, AVEM O VESTE BUNA!

După un weekend cu temperaturi de primăvară la câmpie, vremea se schimbă brusc și vine iarna adevărată. Meteorologii anunță ger și ninsori începând de luni 8 ianuarie. În zilele următoare se vor înregistra temperaturi negative în toată țara.În Capitala nu va fi ger, dar va ninge chiar din prima zi de școală. Temperaturile scăzute nu vor afecta alimentarea populației cu gaz și energie electrică.La acest sfârșit de săptămână vor fi temperaturi de primăvara, până la 17 grade în sudul țării și 13, 14 grade în Capitală.După 8 ianuarie, în schimb, frigul pune stăpânire pe țara noastră. Mai întăi în nord, apoi peste tot. Oana Catrina, meteorolog ANM: „Ne aflăm în a doua lună de iarnă și este cât se poate de firesc ca temperaturiel să fie mai coborâte.Nu vom avea gerul Bobotezei în noapte de 6 spre 7, dar îl așteptăm în cea din 8 spre 9, când vom avea ger în partea de nord-est și centru și când vorbim de temperaturile geroase facem referire la temperaturi care coboară sub minus 10 grade. În București nu va fi ger, dar pentru data de 8 așteptăm precipitații sub formă de ninsoare”.Al treilea episod de vreme friguroasă nu va afecta încălzirea populației. În plin sezon rece depozitele de gaze din România sunt pline aproape de 90 la sută. La începutul iernii gradul de umplere a fost de aproape 103 la sută.  Sebastian Burduja, ministrul Energiei:Dacă vă uitați cum a evoluat gradul de umplere a depozitelor în alte ierni, suntem absolut în parametri, dacă nu peste. Sunt peste așteptări în ceea ce privește gradul de umplere”.Experții spun că în 2023 consumul de gaze naturale a scăzut semnificativ. Cu aproape 12 la sută, doar în primele 9 luni, potrivit celor mai recente date. Sa speram ca de data asta autoritatile nu vor mai fi luate prin surprindere!

ELVIS PRESLEY READUS LA VIATA!

Fanii lui Elvis Presley, care nu și-au văzut eroul în viață, vor putea să îl vadă pe regele rock’n’roll-ului pe scenă la sfârșitul acestui an, datorită realității virtuale.”Elvis Evolution” va folosi inteligența artificială și proiecția holografică, realitatea augmentată și teatrul live pentru a recrea evenimente din viața și muzica lui Presley, a declarat Layered Reality, compania de divertisment imersiv care dezvoltă spectacolul, arată news.ro. “Va fi o celebrare a vieții lui Elvis; omul, muzica și moștenirea sa culturală”, a declarat fondatorul și directorul executiv al Layered Reality, Andrew McGuinness, pentru Reuters. Vizitatorii vor fi purtați într-o călătorie din Tupelo, Mississippi, unde Presley s-a născut în 1935, până în Memphis, Tennessee, unde se află Graceland, și Las Vegas. “În punctul culminant al experienței este o performanță AI a lui Elvis”, a spus el. Layered Reality a încheiat un acord cu Authentic Brands Group, proprietarul moștenirii lui Elvis Presley, pentru a dezvolta Elvis Evolution. Compania britanică a avut acces la mii de fotografii personale ale starului și la ore întregi de înregistrări video de acasă pentru a crea noile spectacole folosind AI, a declarat McGuinness. Interesul global pentru cântăreț, considerat cel mai bine vândut artist solo din toate timpurile, cu peste 500 de milioane de discuri vândute, este neschimbat la 46 de ani după ce a murit la vârsta de 42 de ani. Pentru bani, astia sunt in stare de orice!

PUTIN UMOR

– Mamă, tată, m-am hotărât, de azi
înainte vreau să fiu independent, vreau
să trăiesc singur, separat de voi.
Tatăl:
– Bravo fiule!
Mama: – Şi unde o să locuieşti?!
Fiul:
– EU???

Cica Bula vine intr-o zi de la scoala plangand. “Tataa.. Nu mai vreau sa ma duc la scoalaa…”
Bietu’ tat’su, cica:
-Bai Bula, nu se poate, trebuie sa te duci.
-Ba nu ma mai duc! in fiecare zi ma bate copiii, ma scuipa ma injura, imi zic ‘Iar ai venit, bai boule?’, imi arunca cu apa de la etaj…
-Bai Bula, iti mai zic o data, nu se poate, trebuie sa te duci.
-De ce, tata?
-Pentru ca esti directorul liceului.

Profesorul intreaba clasa:
– Daca aveti un dolar si-i mai cereti unul tatalui, cati bani aveti?
Bula ridica mana, profesorul il lasa sa raspunda, iar acesta zice:
– Un dolar.
– Nu stii matematica, zice profesorul dezamagit.
– Nici d-voastra nu il stiti pe tata.

– Iubitule, nu-i aşa căde când îmi fac masca asta de faţă cu castraveţi ​, arăt mai bine?
– Bineînţeles iubito, doar că nu înţeleg de ce o mai scoţi?

O femeie nervoasa isi suna barbatul pe mobil:
– Pe unde naiba esti ma?
– Draga mea, stii magazinul ala de bijuterii unde ai vazut inelul ala
imens cu diamant? Mi-ai spus ca te-ai indragostit de el iar eu ti-am
zis ca intr-o zi o sa ti-l cumpar. … …
Femeia cu un glas moale :
– Of…iubitul meu, da imi amintesc…
– Ei… eu sunt la barul de langa magazin!!!

O doamnă foarte foarte urâtă, chiar strașnică, ce se odihnea la o cabană, îi povestește cabanierului despre incidentul legat de întâlnirea ei cu un urs:
– Eu stăteam aici. Brusc din tufișul de acolo a ieșit ursul, m-am speriat așa de tare încât am făcut pe mine – și arată la o movilă de rahat – după asta, fiind în panică, am fugit.
– Cabanierul răscolind cu un băț prin movila indicată:
– Nu vă mai deranjați doamnă, totul a fost invers, rahatul, e de urs.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com