Festivalul de ipocrizie s-a sfarsit! USL este deja istorie!

26 februarie 2014 09:090 comments

Ceea ce parea in urma cu trei ani un vis mult prea frumos pentru PDL a devenit realitate.USL nu mai exista!

“Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor şi nu s-a luat uşor. Nu ne-am dorit-o, am încercat s-o evităm prin căutarea tuturor şanselor de a spera că în formula USL, împreună cu partenerii, se pot continua angajamente pe care noi le-am făcut. Toată alianţa politică pe care am dus-o trei ani si 20 de zile a avut un set de obiective, promisiuni de urmărit. Nu mai avem niciuna dintre aceste speranţe, mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem”, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a mai spus că miercuri, până la ora 12.00, toţi miniştrii PNL, secretarii de stat îşi vor depune demisia.

Crin Antonescu a mai anunţat că liberalii au decis să-i ceară demisia premierului Victor Ponta.

“Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui vot al românilor “copleşitor majoritar”, cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie. (…). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele PNL a mai spus şi că liberalii vor folosi, din Opoziţie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea legii amnistiei.

“Moţiunea de cenzură este o armă importantă, ba chiar principala armă parlamentară a unui partid de Opoziţie. Nu aveţi niciun fel de îndoială că PNL – singurul partid politic din Opoziţie, dacă în Opoziţie vom fi, care are acces la această armă -, nu va folosi această armă politică a Opoziţiei”, a declarat Antonescu, marţi seară, la Parlament. Ramantei pe-aproape! Se ascut cutitele si vor urma zile interesante!imaddges

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com