Florin Roman: Sibiul a furat startul în ce priveşte statutul de capitală regională
Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roma a participat joi la Sibiu la o întâlnire în ce priveşte descentralizarea. Acesta a spus că toată întâlnirea a fost făcută doar în favoarea Sibiului.
“Am participat la un fel de dezbatere publică la Sibiu, referitoare la descentralizare. Mie personal mi s-a părut un fel de discuţie despre dezechilibrare, nu descentralizare. Nu este prima dată când la Sibiu suntem trataţi ca un județ inferior şi am dezaprobat public acest lucru, în faţa vicepremierului Dragnea. Am solicitat condiții egale de competiție cu județele din regiunea Centru şi nu un start furtat. I-am solicitat premierului Dragnea să vina şi la Alba Iulia pentru a prezenta proiectul regionalizării. Am încheiat afirmând ca am speranța că atunci când “doi se bat”, în cazul nostru Sibiul şi Brasovul, al treilea-Alba câștigă. În rest, întâlnirea de la Sibiu a fost un exerciţiu de imagine în favoarea Sibiului. Şi o nouă lipsă de fair-play, măcar aparent, din partea Sibiului pentru un județ vecin” a spus vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman.
11:50
Pai mai Florin ce speranta aveai..parca e ceva nou ..
Pai voi pentru ei sunteti niste albanezi barbari..
Tu nu vezi ca ca pentru eI si daca ai terminat liceul Honterus tot moldovean sau sudist esti..
Ca si brasovean eu stiu ca nu au nicio sansa sa conduca Brasovul…toate Directiile Regionale sunt aici si ar costa o avere sa le mute ..plus ca cine va va vota Constitutia voastra ca sa ramana fara slujba.
In schimb pentru voi nu prevad decat ca o sa fiti la cheremul deciziei lui Antonescu …adica adusi la stadiul de albanezi ai sibienilor…
Sincer cred ca si femeia de serviciu de la scoala o sa o angajeze cu acordul lui Johannis ..asa ca ce sa mai asteptati sa va ramana ADR..
Uite la Brasov toti care lucreaza la Polul de Dezvoltare fac simulari pentru transformare in ADR pentru Covasna si Harghita si Brasov…
De aia Brasovul a acceptat intalnirea de la Turia ..e oarecum mai corect pentru celelalte judete…
Asa ca o concluzie succes in a explica motilor..obedienta PNL ALBA fata de relatia de prietenie nefiresca intre Johannis si Antonescu..
Bafta si succes la alergat