După trei ani şi patru mandate succesive, guvernările lui Emil Boc nu au adus nimic bun României. Tensiunile sociale şi politice din ultima perioadă nu au izbucnit din cauză că o ducem cu toţii foarte bine! Cei trei ani de guvernare catastrofală a Cabinetelor conduse de Boc şi coordonate de Traian Băsescu au avut un profund impact negativ asupra economiei, asupra climatului investiţional şi asupra nivelului de trai al românilor.
Boc şi echipa sa au plecat. Ce lasă în urmă? O scădere a Produsului Intern Brut de 5,3%, de la aproape 127 miliarde euro în 2008 la circa 120 miliarde euro în 2011. Acestea sunt cifrele reale, chiar dacă Puterea va spune că s-a înregistrat o creştere scriptică de la circa 504 la 521 miliarde lei. În termeni reali situaţia este foarte rea, deoarece cursul de schimb a crescut cu 10 procente, ceea ce a însemnat scumpirea tuturor creditelor, moneda euro urcând de la 3,97 lei în decembrie 2008, la 4,34 lei în februarie 2012! Recesiunea economică mondială i-a găsit pe foştii guvernanţi complet nepregătiţi şi total insensibili la necesităţile reale ale situaţiei României. Nu criza este de vină că guvernanţii nu au fost capabili să stimuleze munca şi producţia internă, ca să atragă investiţii şi să genereze stabilitate.
Datoria externă a României a crescut de la 44,5 miliarde euro în 2008, la 88,4 miliarde euro în 2011, deoarece foamea de bani şi de putere a PDL a fost şi este nemăsurată. Campania prezidenţială din 2009, realizată pe fondul diminuărilor salariale forţate din ultimul trimestru al acelui an, a costat enorm, preţul menţinerii la putere a lui Traian Băsescu fiind plătit de toţi românii, în egală măsură, prin dublarea datoriilor. Creditele luate de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană ne-au impus condiţii drastice de limitare a cheltuielilor interne, care sunt acum sancţionate dur de cei care protestează în stradă. La aceste credite se adaugă cele luate mult mai scump, de pe pieţele financiare, în condiţiile în care ratingurile României se depreciau continuu, fapt pentru care, 30 din cele 88 de miliarde euro sunt purtătoare de dobânzi foarte mari. La toate acestea se însumează şi creditele private ale companiilor de stat, care încă nu au fost complet cuantificate şi care ne dau o imagine sumbră asupra serviciului datoriei noastre externe.
Din păcate, nici investitorii străini nu ne-au fost de ajutor, deoarece politicile păguboase şi clientelare ale guvernărilor lui Boc au dus la scăderea nivelului investiţiilor străine, de la 9,5 miliarde euro în 2008, la 1,6 miliarde euro în 2011. Astfel, societatea românească a fost confruntată cu cel mai mare rău posibil: creşterea împovărătoare a taxelor şi impozitelor, concomitent cu scumpirea generală a tuturor bunurilor şi serviciilor, fapt ce a dus la degradarea totală a calităţii vieţii.
Degeaba se laudă PDL cu creşterea de 12-13 procente a salariilor şi pensiilor în cifre. Salariul mediu net a crescut în 3 ani cu doar 47 de euro, de la 1.282 lei (323 euro) în 2008, la 1.604 lei (370 euro) în 2011. La fel, pensia medie a crescut cu 20 de euro în acelaşi interval, de la 709 lei (180 euro), la 875 lei (200 euro). Foarte puţin! Deoarece TVA a crescut de la 19 la 24%, adică o creştere de 26,3%, mult mai mult decât poate populaţia să suporte. Numai preţul carburanţilor dacă ar fi luat în calcul am constata că toate costurile şi tarifele au explodat: benzina s-a scumpit cu 80% în 3 ani, de la 3,97 lei/litru (0,71 euro), la 5,57 lei/litru (1,28 euro). Oricine îşi poate da seama ce înseamnă asta în economia reală!
Cel mai greu este faptul că românilor nu le-a mai rămas nici speranţa. Deşi Opoziţia boicotează lucrările Parlamentului, deşi protestatarii din stradă din toate oraşele ţării cer insistent legiferarea unui nou sistem politic, după organizarea democratică a unor alegeri anticipate, prin plecare lui Boc PDL a scos pe tuşă seniorii, pentru a-i lăsa la ”butoane” pe tinerii nerodaţi ai partidului. Acesta nu este deloc un semn că acest partid are vreo cât de mică intenţie de a-i asculta pe români. Aşa cum nu i-au interesat pe pedelişti nici faptul că lasă pe drumuri zeci de angajaţi din sectorul de stat, aşa cum au fost insensibili la dramele consumate datorită reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi aşa cum au privit cu cinism taxarea pensiilor cu 5,5%, nici noii guvernanţi, propuşi de domnul Ungureanu, nu par să vină cu nicio propunere privind stoparea scăderii calităţii vieţii românilor. Guvernările succesive ale lui Boc au însemnat pierderea locurilor de muncă pentru mai mult de 700.000 de oameni, ce a determinat creşterea şomajului de la 5,6%, în 2008, la peste 7% la începutul acestui an. Iar acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care o mulţime de români nici nu s-au mai declarat şomeri, ci au luat direct calea pribegiei. Scăderea populaţiei cu peste 2,5 milioane de oameni, majoritatea apţi de muncă, ne face să privim cu îngrijorare rata şomajului, care ar putea trece de 10%.
În aceste condiţii este evident că PDL, prin instrumentul Emil Boc şi cu Traian Băsescu pe post de dirijor, nu au reprezentat decât o modalitate sofisticată de sacrificare a populaţiei ţării. Din păcate, nu avem nicio garanţie că oamenii de casă ai ”foştilor”, din generaţia ceva mai tânără a potentaţilor din PDL, vor renunţa la o cât de mică fărâmă din puterea lor, pentru a oferi cetăţenilor ţării măcar speranţa la un trai mai bun. Întrebările la care vrem răspuns de la aceşti noi miniştri sunt: ”Până cât şi până când mai trebuie oamenii să strângă cureaua? Mai are aceasta destule găuri, sau ajungem să renunţăm de tot la ea, pentru că nici atât nu ne mai rămâne?”.
Simion Creţu, vicepreşedinte PNL Alba