INJURATURI DE O MIE DE LEI!
S-A RACORIT, DAR PARCA SCAPA MAI IEFTIN CU NISTE BERE!
Un incident izbucnit marţi, 13 mai a.c., între două vecine de pe strada Cânepiştii din
Sebeş a necesitat intervenţia jandarmilor. Una dintre ele a fost amendată cu 1000 de lei.
Conflictul a apărut în jurul orei 10.00, când, în urma unor măsurători cadastrale, a reieşit că
familia doamnei S.B. ( 56 de ani) şi-a extins ilegal proprietatea în detrimentul vecinilor. Pusă în faţa
obligaţiei legale de a-şi micşora grădina şi de a-şi muta gardul împrejmuitor, femeia a devenit foarte
agitată, înjurându-i, jignindu-i şi ameninţându-i pe cei din jur cu acte de violenţă. Ţinta predilectă a
limbajului vulgar a fost o vecină mult mai tânără, care a sunat la 112, iar în ajutorul acesteia a ajuns
de urgenţă un echipaj de jandarmerie. Extrem de nervoasă, doamna S.B. a refuzat orice cooperare
cu jandarmii, fiind nevoie de mult tact şi discernământ din partea acestora pentru a o calma fără
folosirea mijloacelor tehnice din dotare. În urma verificărilor efectuate a reieşit că aceasta nu este la
prima abatere de acest fel, de-a lungul timpului dânsa fiind la baza unor alte atacuri verbale vulgare
la adresa vecinilor. Drept urmare, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000
de lei şi i s-a pus în vedere că pentru astfel de fapte sancţiunea poate fi chiar de natură penală. În
acest sens i s-a adus la cunoştinţă prevederile art. 371 Cod penal, potrivit căruia “ fapta persoanei
care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau
atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” .NR.Desigur, cearta n-a fost chiar ca in filmuletul asta
dar merita sa va amuzati vazandu-l!