Investitia Daimler prilej de disputa intre Sova si Dumitrel!

14 ianuarie 2014 07:490 comments
sovaInaugurarea, la Sebeş, de către compania germană Star Transmission, a unei noi unităţi de montaj cutii de viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes – Benz i-a oferit ocazia ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, să se laude pe internet.
Demersul acestuia nu a rămas netaxat. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, îl acuză de ”incompetenţă” şi ”lipsă de responsabilitate”.
Vorbim despre o investitie de aproape 400 de milioane de euro si despre inaugurarea noii linii a firmei germane  Daimler care a avut loc joi 9 ianuarie si la care a participat si domnul Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba.
”Mă bucur foarte mult să văd efectele benefice pe care le produce acordul investiţional pe care, ca Ministru Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, l-am semnat în data de 28 mai 2013 cu reprezentanţii legali ai Daimler AG. Mă bucur cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre un simplu acord investiţional, ci despre unul care a presupus şi presupune coordonarea întregii investiţii de la zero.
Pentru a avea o imagine completă, vreau să amintesc că la Sebeş vorbim despre o investiţie de peste 300 milioane de euro într-o unitate de producţie de piese pentru maşini (cutii de viteze), care va aduce 510 noi locuri de muncă.
Guvernul a fost şi rămâne alături de investitorii serioşi din România.
Ca dovadă, firma Star Assembly, deţinută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane de euro pentru construcţia unei unităţi de producţie la Sebeş, investiţia totală ridicându-se la circa 238 milioane de euro”, a scris ministrul delegat Dan Şova pe site-ul propriu de internet.Reactia domnului Dumitrel a fost spontana si la obiect.Sintetizat, domnul Sova bate campii asumandu-si merite pe care nu le are.Din nepricepere vorbeste despre un sprijin acordat de Guvern care va sa vina pentru investitii viitoare si nicicum despre vreun aport avut in actualul obiectiv, spune, cu sarcasm presedinteleCJ.
Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com