Marius Sepi este vicepreşedinte al PSD Alba

10 decembrie 2010 00:002 comments

Din această săptămână (mai exact de miercuri), liderul sindical Marius Sepi este membru PSD cu acte în regulă. Acesta este liderul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, Filiala Alba şi al Sanitas Alba, fiind unul dintre cei mai curtaţi oameni influenţi din judeţ. De altfel, după cum el însuşi a declarat, a avut mai multe propuneri care i-ar fi rezolvat însă doar interesele personale, nu şi ale colegilor săi din sindicat, pe care îi reprezintă. „Mişcarea sindicală a anunţat încă de acum câteva săptămâni că suntem deschişi la orice ofertă care vine din zona politică şi administrativă. Nu ascund faptul că au fost mai multe oferte, dar ţinând cont de faptul că în judeţul Alba reprezint CNSRL Frăţia şi că la Congresul PSD s-a statuat foarte clar colaborarea, normală aş spune eu, dintre PSD şi CNSRL, mi s-a părut normal să optez pentru a reveni într-un partid puternic, pe care să îl pot folosi pentru a apăra interesele oamenilor pe care îi reprezint”, a spus Marius Sepi, reprezentantul tinerei generaţii de politicieni din judeţul Alba.
Acesta a precizat însă că va avea şi pe mai departe aceeaşi bună colaborare cu toţi actorii politici din judeţ, atâta timp cât interesul membrilor săi de sindicat o va impune. Cât despre faptul că a candidat chiar pe listele PC la ultimele alegeri locale, Marius Sepi a ţinut să precizeze că „nu am avut până acum nicio adeziune semnată pentru nici un partid. A fost o chestiune de conjunctură la acel moment, o decizie luată şi în urma unor mari dezamăgiri produse de vechea conducere social democrată”, a declarat Marius Sepi. Florin Soare

2 Comments

  • Vechea conducere social-democrata e cea care te-a pus presedinte, Ionica, Sufletel.
    Ba mai mult, inafara de faptul ca-l tratezi incalificabil pe Ioan Rus, dupa ce ii datorezi tot ceea ce esti, ( fapt ce arata nivelul ”educatiei” familiei Dirzu), n-ai adus nimic nou in organizatie. Dar ai promovat obscuritatea.
    Sepi e o mare ” lovitura”, pe care asa cum te-ai obisnuit , ti-o vei aplica singur.

  • Cu SEPY ,P S D. o sa fie tratat la nivel de ,,SEPY,, Nu va grabiti cu asemenea ,,achizitii,, Mai studiati piata electorala. Este el la nivelul lui ANGELICA ? Sepy este bun de AUTOLAUDE si este omul ,,p d l , Asa s-a manifestat tot timpul. Sindicatul pe care ,,il conduce !!!!!???????? nu are forta la ALBA. Mai ganditiva bine ce faceti. Nu batjocoriti ,,P S D ,,-ISTII. care in marea majoritate sunt oameni de CALITATE. Plimbaretii prin partide sunt TRADATORI. Uitativa la cei plecati si reveniti. Ar fi ,,pacat,,Mai trebue sa vina MUGUREL SI BABINSCHI si puteti trage usa…,,INCHIS PENTRU TODEAUNA ,,

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com