Mesajul lui Crin Antonescu
Cu prilejul aniversarii a zece ani de la aderarea Romaniei la NATO
În urmă cu exact zece ani, pe 29 martie 2004, pe peluza Casei Albe de la Washington avea loc
ceremonia festivă de primire a României ca membru al Organizației Tratatului Atlanticului de
Nord. Alături de alte șase state din fostul bloc comunist, țara noastră încheia astfel procesul
istoric de aderare la NATO, cea mai puternică alianță de securitate creată și pusă în slujba păcii,
libertății și apărării democrației.
Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, aș vrea să mulțumesc în egală măsură tuturor
cetățenilor români, diplomaților și întregii clase politice pentru efortul comun, depus ani la
rândul după Revoluție, de a transpune în realitate visul numit aderarea României la NATO.
Un efort care, precum cel de integrare în Uniunea Europeană, ne-a unit extraordinar ca naţiune,
ne-a ajutat să ne modernizăm rapid ţara şi ne-a transformat într-un stat democratic, stabil, sigur
pentru investiţii şi încrezător în viitor.
Aceleaşi mulţumiri le merită cu prisosinţă Armata Română pentru interoperabilitatea realizată cu
structurile NATO. Prin profesionalismul, curajul şi sacrificiul militarilor noștri am devenit nu
doar beneficiari, ci şi furnizori respectaţi de securitate, participând la misiuni externe extrem de
dificile alături de aliaţii noştri, precum cele din Irak sau Afganistan.
Dincolo de momentul aniversar, aş vrea să subliniez că momentul aderării din 2004 înseamnă
astăzi pentru România nu doar un reper important în istoria recentă ci și cea mai puternică
garanţie că istoria noastră însăşi, tragică şi plină de suferinţe, începută cu forța acum 70 de ani şi
derulată timp de jumătate de secol, nu se mai poate repeta.
Mai mult ca niciodată în aceşti ultimi zece ani, evenimentele politico-militare de ultimă oră din
imediata vecinătate ne arată cât de important este pentru securitatea națională faptul că România
este membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice.
Probabil că fără acest statut ne-am fi aflat astăzi într-o zonă-tampon situată între Est şi Vest, cu
un risc ridicat de turbulenţe venite din exterior şi un viitor nesigur.
România este acum protejată de Aliaţi şi, la rândul său, în aceşti ultimi ani, România şi-a dovedit
permanent capacitatea şi determinarea de a fi alături de Statele Unite şi de ceilalţi parteneri
occidentali din NATO în demersurile de a aduce sau a păstra pacea, libertatea, securitatea şi
democraţia oriunde aceste valori fundamentale sunt puse în pericol.
Cred că cel mai important lucru care se poate spune despre România, după zece ani de la
primirea în NATO, este că am confirmat, în fiecare zi, că decizia din 2004 a Statelor Unite şi a
partenerilor europeni din Alianţă a fost una justă şi vizionară.
Prin aderarea noastră la NATO, Alianţa a câştigat un prieten şi un partener geostrategic puternic,
iar România s-a întors demn în familia democratică din care a smuls-o o istorie profund
nedreaptă.
29 martie 2014
Crin Antonescu,
Președintele Partidului Național Liberal