Miniştrii „grei” ai Guvernului USL vin să susţină dezvoltarea judeţului Alba
Judeţul Alba a suferit foarte mult din 2008 încoace, prin pierderea a peste 18.000 de locuri de muncă. Pentru a susţine priorităţile de dezvoltare ale judeţului nostru, dar şi pentru a prezenta la nivel local politicile economice ale Guvernului Ponta, vineri, 1 iunie, judeţul nostru va fi vizitat de trei miniştri ai Cabinetului. Este vorba despre Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, din cadrul Ministerului Economiei, precum şi Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Reprezentanţii Guvernului se vor întâlni cu candidaţii USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba, Teodor Atanasiu, şi la Primăria municipiului Alba Iulia, Călin Potor. Împreună vor susţine şi o conferinţă de presă despre problemele judeţului.
De asemenea, cei trei miniştri vor avea întâlniri cu conducerea USL Alba şi cu reprezentanţi locali ai mediului de afaceri.
Aceste întâlniri au rolul de analizare a investiţiilor realizate în judeţul nostru şi în Alba Iulia, iar miniştrii Chiţoiu, Isar şi Hellvig vor strânge informaţii referitoare la programele iniţiate de liderii judeţeni şi locali ai USL, privind creşterea eficienţei energetice prin izolarea locuinţelor publice şi private, dar şi despre dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii administrative.
Demnitarii vor evalua situaţia socio-economică din zona Munţilor Apuseni, precum şi din arealele Ocna Mureş şi Cugir. Pe parcursul vizitei le vor fi prezentate şi investiţiile derulate în Aiud, Blaj, Sebeş, dar şi potenţialul acestor zone. Interesul miniştrilor, ca şi al tuturor cetăţenilor din judeţ şi al USL Alba, este de a revitaliza producţia industrială din fiecare zonă a judeţului. Astfel, în cadrul întâlnirilor programate în 1 iunie se vor analiza posibilităţile de finanţare a proiectelor locale şi judeţene, inclusiv a iniţiativei ”Alba Iulia – 2020 – Capitală culturală europeană”, dar şi modalităţile concrete de dezvoltare a judeţului nostru, pe principii integrate, prin crearea celor cinci poli de dezvoltare judeţeni (Alba Iulia – Sebeş, Aiud-Ocna Mureş, zona Munţilor Apuseni, Cugir şi Blaj).
Uniunea Social Liberală propune României un nou model economic, bazat pe principiile fiscalităţii reduse. Asta pentru ca fiecare om să aibă un loc de muncă plătit decent şi să dea mai puţini bani la stat, prin taxe şi impozite. Guvernul Ponta şi-a manifestat preocuparea pentru încurajarea mediului privat, care este motorul economiei şi pentru sprijinirea categoriilor cel mai afectate de criză – oamenii cu venituri mici, tinerii, şomerii şi, desigur vârstnicii.
USL are o viziune economică prin care se oferă oamenilor nu doar o alternativă politică la fosta putere, ci şi una economică la măsurile guvernelor Băsescu-Udrea-Boc, care au însemnat împrumuturi iresponsabile, tăieri brutale de salarii, impozite mari şi sărăcirea populaţiei. Aşa s-a ajuns ca, la nivel naţional, să se piardă peste 740.000 locuri de muncă. De aceea, din punct de vedere economic, programul USL prevede crearea de locuri de muncă, taxarea mai redusă a muncii, prin reducerea CAS şi scăderea impozitării pentru cei cu salarii sub 1600 lei, care au astfel posibilitatea de a-şi recupera tăierile operate de fosta putere. Politicile economice liberale înseamnă o economie sănătoasă, locuri de muncă şi reducerea fiscalităţii, adică impozite şi taxe mai mici.
Biroul de presă al PNL Alba